Turbulenţele financiare au înjumătăţit câştigurile fondurilor de pensii

Volatilitatea ridicată de pe pieţele financiare a înjumă­tăţit randamentele fondurilor de pensii private obligatorii în acest an până la un câştig mediu de 3%.Spre deosebire de anii trecuţi când titlurile de stat compensau o perioadă mai slabă pe bursă, criza din Grecia alături de prăbuşirea bursei chineze au afectat negativ în acest an toate pieţele financiare. Cele şapte fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II), la care contribuie peste 6 milioane de români cu câte 5% din salariu, au raportat randamente cuprinse între un minim de 2,28% şi un maxim de 3,48% în perioada cuprinsă între 31 decembrie 2014 şi 21 august 2015, potrivit calculelor ZF în baza celor mai recente informaţii publicate de administratori.

Anul trecut, în acelaşi interval, randamentele pilonului II de pensii urcau până la un maxim de 7,3%, iar randamentul mediu al pieţei era de peste 6%, de două ori mai mare decât randamentul mediu al pieţei în acest an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banca Vaticanului și-a crescut profitul cu 55,5%

    Banca Vaticanului a anunțat astăzi, în cel de-al 14-lea...

    S-a terminat cu prosperitatea țărilor din Golf?

    „Washington Post” scrie despre consecințele devastatoare pentru regiune ale...

    Se redeschide unul din cele mai frumoase castele din Transilvania

    Castelul Teleki din Gornești, construit în perioada 1772-1803, considerat...

    Alina Mungiu îl distruge pe Bolo

    Politologul Alina Mungiu îl critică sever pe Ilie Bolojan...

    Turismul românesc se prăbușește, Serbia crește

    În primul trimestru al acestui an, Serbia a înregistrat...

    Articole relationate

    Categorii populare