Natalie Portman: Noi, evreii, nu ar trebui să ne concentrăm pe Holocaust, într-o manieră paranoică, evreii cred că suntem singurele victime

Actrița americană de origine israeliană Natalie Portman, deținătoare a unui Oscar pentru rolul principal din filmul ‘Black Swan’ (‘Lebăda neagră’), a criticat importanța excesivă acordată de evrei Holocaustului evreiesc prin comparație cu alte atrocități comise de-a lungul istoriei, scrie ziarul ‘The Independent’, conform Agerpres.

Ea a făcut aceste declarații la Londra, la scurt timp după finalizarea filmului ‘A Tale of Love and Darkness’, o adaptare a romanului omonim semnat de scriitorul și jurnalistul Amos Oz, în care se relatează despre crearea statului Israel. Pelicula, vorbită în limba ebraică, reprezintă debutul regizoral pentru Natalie Portman, care și joacă în acest lungmetraj.

‘Noi, evreii, nu ar trebui să ne concentrăm pe Holocaust’, a afirmat ea. ‘Într-o manieră paranoică, evreii cred că suntem singurele victime’, a mai spus artista născută la Ierusalim în urmă cu 34 de ani. Ea a emigrat, împreună cu familia sa, în SUA pe când avea numai 3 ani și în prezent locuiește în Franța cu soțul ei, balerinul francez Benjamin Millepied, care este coregraful Operei din Paris. Cei doi au un băiat de trei ani, Aleph.

‘Cred că o întrebare cu adevărat importantă pe care ar trebui să și-o pună comunitatea evreiască este legată de accentul pus pe Holocaust în educație. Desigur, este un lucru important care trebuie reamintit și respectat’, dar fără a neglija alte tragedii, a susținut Natalie Portman, care a fost educată în școli evreiești. Din propria sa experiență, ea este de părere că uciderea a 11 milioane de oameni în timpul Holocaustului nu este normal să fie pusă mai presus de alte crime de același gen.

Cineasta a explicat că a ajuns la această concluzie după ce a vizitat un muzeu consacrat genocidului din Rwanda. ‘Am fost șocată pentru că acest genocid se petrecea pe când eu eram elevă. Învățam doar despre Holocaust și nu ni s-a amintit niciodată despre ceea ce se întâmpla chiar atunci’ în acea țară africană, a adăugat ea.

‘Sunt de părere că trebuie acordată atenție pentru a se înțelege că ura există în toate timpurile și împotriva tuturor tipurilor de oameni’, a menționat Natalie Portman, în opina căreia ‘această cunoaștere a lucrurilor trebuie folosită pentru a avea mai multă empatie cu cei care au suferit’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare