EXPLOZIV: Ministrul Economiei a ajuns profesor la Academia SRI cu un doctorat plagiat/ I-a plagiat pe Iliescu şi Băsescu/Documentul a fost binecuvânt de generalul SRI, Florian Coldea

Pentru circa o treime din lucrarea de doctorat a ministrului Economiei, Comerţului şi Turismului există suspiciunea de plagiat. Pe baza acestei lucrări, Mihai Tudose a devenit cadru didactic titular în Academia Serviciului Român de Informaţii, locul unde sunt pregătiţi viitorii spioni, arată site-ul CRJI.org, citat de 7est.ro.

Există şi alte încălcări ale rigorilor academice: un paragraf plagiat se repetă de patru ori de-a lungul lucrării, iar foarte multe trimiteri din notele de subsol sunt „în fals”: la paginile respective, autorii vorbesc despre cu totul altceva, mai afirmă sursa citată.

TUDOSECITITI SI:EXCLUSIV: CEI 6 MINISTRI SRI DIN GUVERNUL PONTA

Membru PSD cu state vechi, şef al Organizaţiei Judeţene Brăila în locul baronului Bunea-Stancu, Tudose are o soţie care încasează, ca asistent manager, un salariu 5.000 de lei pe lună de la o firmă de construcţii care a semnat, în februarie 2015, un contract de 6,5 milioane de euro cu Ministerul Dezvoltării. Atribuirea a avut loc la o lună după intrarea în guvern a lui Tudose. Până în acest an, societatea respectivă era ca şi inexistentă pe piaţă, scrie 7est.ro.

GENERALUL SRI FLORIAN COLDEA A BINECUVÂNTAT PLAGIATUL

Lucrarea de doctorat a lui Tudose se numeşte „Infrastructura critică – model şi strategie managerială” şi a fost susţinută în 2010, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – universitate subordonată Serviciului Român de Informaţii (SRI). În acelaşi an a fost publicată la RAO International Publishing Company. La începutul şi la sfârşitul volumului au semnat cuvinte laudative adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, respectiv şeful din acea vreme al instituţiei, George Maior.

Nivelul teoretico-aplicativ ridicat, bazat pe o bună cunoaştere şi un studiu aprofundat al problematicii, sistematizarea eficientă a ideilor, în mod special gradul ridicat de adecvare şi consistenţă al sugestiilor privind managementul acestei categorii de infrastructuri reprezintă argumente solide pentru considerarea lucrării drept un document de referinţă în domeniu”, a scris Coldea.

I-A PLAGIAT PE ILIESCU ŞI BĂSESCU

Alţi autori plagiaţi de Tudose sunt Liviu Mureşan, Septimiu Caceu, Grigore Alexandrescu şi Gheorghe Văduva, George Dediu şi Alexandru Manafu, dar şi conducătorul său de doctorat, generalul Constantin Onişor, şeful Şcolii Doctorale de la Academia Naţională de Informaţii. Pe aceeaşi listă mai apar doi foşti preşedinţi. De pe blogul lui Ion Iliescu a fost preluat, prin reformulare, parte dintr-un discurs ţinut de acesta la Istanbul, în 2008, iar de la Traian Băsescu, fragmente dintr-un mesaj introductiv postat înaintea Strategiei Naţionale de Apărare a României din 2007. „Nu am plagiat şi, în al doilea rând, eu nu am luat de la Iliescu sau Băsescu, ci de la preşedinţi”, a fost explicaţia lui Tudose pentru CRJI.org.

PowerPoint PresentationA CUMPĂRAT PLAGIATUL

Circa 50 de pagini sunt plagiate, fie cuvânt cu cuvânt, fie prin reformulări minore, din altă lucrare de doctorat, susţinută, cu un an mai devreme, de comisarul-şef Radu Andriciuc, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Din doctoratul comisarului-şef s-au copiat inclusiv părţi din concluzii, câteva anexe şi chiar o secţiune din bibliografie. Numele lui Andriciuc şi lucrarea acestuia nu apar deloc în doctoratul lui Tudose, nici la notele de subsol, nici la bibliografie. Cu toate acestea, Andriciuc nu pare deloc deranjat, oferind o perspectivă insolită a situaţiei: „Domnul Tudose m-a contactat şi i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 şi aveam nişte probleme financiare, vă aduceţi aminte ce au păţit bugetarii (scăderea veniturilor cu 25%, din cauza crizei, a avut loc însă în 2010 n.r.), plus că fiul meu dădea Bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro”.

2PLAGIAT„Este o prostie, actul respectiv nu înlătură obligativitatea citării”, a declarat un cadru didactic din mediul universitar ieşean,  conform 7est.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare