spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-2.3 C
București

Reacție dură la legea antilegionari a șefului Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului: Unic în Europa, introduce în Codul Penal delictul de opinie, ignoră total crimele comuniștilor, este o lege pro comunistă

Președintele Instititului pentru Cercetarea Crimelor comunismului (ICCMER),Radu Preda, a anunțat la o dezbatere la Muzeul Țăranului Român că pregătește un memoriu pe care-l va adresa Președintelui Klaus Iohannis și președinților celor două Camere ale Parlamentului pe subiectul legii antilegionari despre care spune că introduce delictul de opinie în Codul Penal și este, de fapt, o lege pro comunistă.

Preda susține că documentul promulgat deja de Președinte conține mai multe erori și că poate face mai mult rău decât bine, aruncând nepermis meditația asupra istoriei țării într-o zonă a resentimentelor și dezbinării, închizând posibilitatea oricărui dialog autentic privitor la trecut, conform orthonews.ro.

Radu Preda a spus și că, printre principalele reproșuri pe care le aduce respectivei legi – care are și părți bune, susține teologul – se află și ignorarea totală a crimelor comise de regimul comunist și de reprezentanții acestuia.

”Legea aceasta ”anti legionară” este, de fapt, o lege pro-comunistă”, a spus Radu Preda.

Rezultă din aceasta, spune directorul IICCMER, o situație bizară în care, după mulți ani de derută, avem primul torționar comunist condamnat și o condamnare politică, verbală, a Comunismului, dar nu și un cadru legislativ care să permită condamnarea morală a liderilor comuniști și care să facă posibilă, ca în cazul Holocaustului, condamnarea celor care neagă lagărele comuniste, închisorile politice și Gulagul. Mai mult, consideră Radu Preda, noua lege ar fi unică în spațiul european, introducând în Codul Penal – cu consecințe deosebit de grave pentru democrație – ”delictul de opinie”.

Filozoful Sorin Lavric a spus, într-o intervenție, că adevărata măsură a verticalității intelectualilor români ”va putea fi observată, în perioada următoare, în funcție de atitudinile pe care le vor adopta față de această lege”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea ca India și China să investească in industria petrolieră venezueleană

    Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, la bordul...

    Lavrov: Europa încearcă să rupă relația ruso-americană

    Europa încearcă să „facă fisuri” în relațiile dintre Rusia...

    Zelenski: Rezolvarea problemelor teritoriale nu se poate face decât direct cu Putin

    Rezolvarea problemelor teritoriale din Ucraina este imposibilă fără un...

    Miza controlului lui Xi asupra Armatei

    Președintele chinez Xi Jinping și-a consolidat controlul complet asupra...

    Facturile la gaze cu 30% mai mari in ianuarie

    Facturile la gaze vor fi cu până la 30%...

    Articole relationate

    Categorii populare