Fotografie cu Ponta la finalul croazierei in Caraibe

Premierul Victor Ponta cu sotia sa, Daciana Sarbu, si cei doi copii, au debarcat  sambata de la bordul navei Oasis of the Seas, apartinand companiei Royal Carribean, in portul Everglades din Fort Lauderdale, Florida, scrie pe facebook Magda Bistriceanu, fosta membra PSD, care publica si o fotografie despre care afirma ca ar fi fost facuta de prietena sa din Miami, cea care l-a fotografiat pe premier si in aeroportul din Miami acum circa 10 zile.

Ponta va pleca spre Bucuresti cu un zbor de la Miami.

Victor Ponta a fost văzut îmbarcându-se sâmbătă, 1 august, pe vasul aparținând companiei Royal Caribbean (foto), în portul Everglades din Fort Lauderdale, Florida. Alături de prim ministru s-au îmbarcat soția acestuia, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, și cei doi copii ai acestora.

oasis-of-the-seas4

Un oficial al companiei a precizat că „prețul unui apartament (de luxe suite) pe Oasis săptămâna aceasta este de aproximativ 5.933 dolari (2 persoane) incluzând taxele”, adaugând că „din păcate, nu putem discuta detaliile pasagerilor pe care îi îmbarcăm pe vasele noastre având în vedere acordurile de confidențialitate pe care le avem cu companiile de croazieră”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare