Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aceiași experți care au tăcut chitic, ca mortu’ în păpușoi, când bădița Florian și răposatu’ Mitică se lăudau cu pliculețele galbene și câmpuri verzi și tactice

de Adriana Stoicescu, judecător

Dragi specialiști în organizare judiciară,

Iubiți experți,

Conform legilor de funcționare a cucoanei numite Justiție, pentru a deveni magistrat poți fie să absolvi cursurile INM fie să intri în profesie direct pe post, după un examen LA FEL DE DIFICIL ca cel de intrare la INM, cu condiția să ai 5 ani vechime în profesie juridică.

Deci, dacă ai fost avocat, jurist, grefier sau polițist judiciarist, dai mătăluță un examen care îți mănâncă juma’ de cerebel și devii magistrat.

Iar când ajungi pe scaunul judelui, te comporți ca un jude.

Desigur că voi, experții, știți mult mai bine cum gândește un fost avocat sau fost polițist, pentru că voi sunteți deținătorii adevărului absolut.

Deviațiile de pe facebook deja îmi irită rău, dar rău de tot creierul și ne insultă tuturor inteligența.

Ca să ajungă la Curte, colegul, fost polițist, a dat fix aceleași examene de promovare ca și cei care au absolvit INM.

Colegul care a promovat la Curte, fost grefier sau fost avocat, a tras în plug la judecătorie și tribunal la fel ca noi toți, ceilalți, absolvenți sau nu de INM.

În mințile plate, un fost grefier e mai puțin judecător, iar un fost polițist mai puțin procuror numai pentru că niște neica nimeni STIU ei, de la înălțimea soclului lor de deținători ai adevărului absolut.

Am colege, foste grefiere, devenite judecătoare excepțional de bine pregătite și dedicate.

Procuroare de ședință, fost polițist, sclipitoare, care pune niște concluzii de nu mă satur să o ascult.

Dar nu, nu asta contează, ci doar ce spune țața Veta și nen-su Vasile, care știu că e plin sistemul de securiști ce dau în fiecare săptămână raportul la CIA și Mossad.

Aceiași experți care au tăcut chitic, ca mortu’ în păpușoi, când bădița Florian și răposatu’ Mitică se lăudau cu pliculețele galbene și câmpuri verzi și tactice, culoare de asanare și optimizare a drumului spre condamnări.

Sigur, despre pensionarii noștri vigilenți și degrabă ascultători, pe vremuri, de alte ordine, nimeni nu a avut nimic de spus că de, zornăitul cătușelor era asurzitor.

Acum, însă, și-au găsit țintele și dușmanii.

Dar nu vreți voi să vă apucați, totuși, de altceva?

Eventual de ce vă pricepeți, cât de cât?

Gen.

Din Timișoara, un salut și o îmbrățișare tuturor magistraților care vin din alte profesii!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    O demisie și încă o cădere a Marii Britanii

    Guvernul britanic a fost afectat de demisia consilierului în...

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Articole relationate

    Categorii populare