Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.

Potrivit firmei de consultanță ProZerno, în perioada iulie-octombrie anul curent, Letonia a importat 431.700 de tone de cereale rusești. Iranul a rămas cel mai mare cumpărător de cereale rusești în această perioadă, importând 1,716 milioane de tone, grație unor achiziții semnificative de orz și porumb.

Rusia și-a reconfigurat rutele pentru exporturile de cereale, după ce transporturile prin bazinul Mării Azov și al Mării Negre, principalul coridor de export, au fost paralizate de la jumătatea lunii august.

În acest context, porturile adânci de la Marea Baltică au devenit principala rută pentru exporturile de cereale rusești, în special pentru grâu. Conform operatorului feroviar din Rusia și firmei de analiză în domeniul cerealelor Rusagrotrans, ruta baltică a fost utilizată pentru 65% din exporturile de cereale rusești în luna septembrie.

Exporturile de cereale sunt direcționate atât prin porturile rusești de la Marea Baltică, cât și prin porturile din statele baltice, în principal din Letonia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Rubio: Avem tensiuni cu Ucraina, Zelenski m-a sunat

    Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a vorbit...

    Articole relationate

    Categorii populare