Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, și a directorului general al Autorității de Management pentru Programul Regional, Ovidiu Bălan, au fost înmânate 𝟏𝟖 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟑𝟑 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨, pentru investiții care vor fi implementate în județul Mehedinți.
Proiectele, finanțate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, vizează modernizarea unor clădiri publice, inclusiv unități de învățământ din mai multe localități ale județului, dintre care trei sunt în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
“Pentru Consiliul Județean Mehedinți am semnat două contracte de finanțare pentru clădirile în care funcționează 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐀𝐦𝐛𝐮𝐥𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢 și 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐂𝐢𝐯𝐢𝐥𝐚̆ 𝐚𝐥 𝐈𝐒𝐔 „𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚”.
Proiectul „Reabilitare și dotare Stație de Salvare – Pavilion Administrativ” vizează modernizarea clădirii în care funcționează Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, iar proiectul „Consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a corpului C1 cu destinația de Pavilion Administrativ, Punct de Comandă și Depozit Materiale Speciale” vizează clădirea Serviciului de Protecție Civilă al ISU „Drobeta”.
Deși cele două instituții nu se află în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, imobilele sunt proprietatea Județului Mehedinți și sunt date în folosință gratuită acestora. Prin cele două proiecte, clădirile vor fi consolidate, reabilitate și eficientizate energetic, iar lucrările necesare care nu sunt acoperite prin finanțarea europeană vor fi susținute din bugetul Județului Mehedinți.
Un alt contract înmânat astăzi vizează 𝐃𝐆𝐀𝐒𝐏𝐂 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, pentru reabilitarea unei clădiri care va avea destinația de centru pentru servicii sociale.
Fondurile europene reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanțare pentru dezvoltarea județului Mehedinți. Prin aceste investiții modernizăm școli și clădiri publice și îmbunătățim condițiile în care sunt oferite servicii importante pentru cetățeni.
Apreciez buna colaborare cu Stelian Bărăgan, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, și Marius Vărgatu, director general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia, precum și cu Ovidiu Bălan, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional, și cu echipele implicate în pregătirea și implementarea acestor proiecte.
Îi felicit pe toți beneficiarii și le doresc mult succes în implementarea investițiilor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.




