Președintele Azerbaidjanului: Parlamentul European este bârlog al corupților. Din casa unuia dintre vicepreședinții Parlamentului European au fost confiscate valize cu milioane de dolari, dar totul a fost mușamalizat

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a criticat dur Parlamentul European, despre care a spus că este un bârlog al corupților, informează agenția Interfax.

„Spun asta cu toată responsabilitatea: Parlamentul European este un bârlog al corupților”, a declarat Aliev, în cadrul întrevederii pe care a avut-o marți, la Baku, cu Secretarul general al Organizației Statelor Turcice, Kubanîcbek Omuraliev, cu membri și observatori ai Consiliului conducătorilor administrațiilor religioase musulmane din cadrul OST.

Potrivit spuselor sale, din casa unuia dintre vicepreședinții Parlamentului European, reprezentanta Greciei (Eva Kaili, arestată în decembrie 2022 sub acuzația de corupție-n.red) ”au fost confiscate valize cu milioane de dolari, dar totul a fost mușamalizat”.

Aliev a subliniat că, pe măsură ce Azerbaidjanul devine mai puternic și își valorifică în totalitate potențialul, în Occident se desfășoară din nou o campanie mediatică „murdară” împotriva republicii.

„Suntem denigrați, iar în fiecare zi sunt publicate articole pline de minciuni, insinuări și calomnii despre Azerbaidjan”, a subliniat șeful statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare