Șeful CJ Caraș Severin: Dacă vrem ca Banatul de Munte să renască, trebuie să le oferim copiilor cele mai bune șanse la o educație de calitate

Dacă vrem ca Banatul de Munte să renască, trebuie să le oferim copiilor cele mai bune șanse la o educație de calitate. La fel cum trebuie să oferim sprijin celor care se află în dificultate.Am fost la #Bocșa alături de primarul Mirel Pascu pentru a vedea două obiective de investiții proaspăt finalizate: Centrul de educație incluzivă #Christiana și grădinița cu program prelungit. Ambele au fost modernizate și dotate la cele mai bune standarde. Totul este nou și curat.Sunt obiective realizate la timp prin #PNRR și cu fonduri de la bugetele locale. Centrul de educație incluzivă „Christiana” a fost un proiect al CJ Caraș – Severin de 13,08 milioane de lei, din care 8,71 milioane de lei au fost fonduri provenite de la Uniunea Europeană. Grădinița a fost un proiect al primăriei Bocșa în valoare totală de 5,6 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei sunt fonduri europene.

Am evitat festivismul chiar dacă, așa cum se poate vedea din poze, investițiile sunt cu adevărat remarcabile. Nu am vrut să tăiem panglici și, mai important, am așteptat începerea anului școlar (deși lucrările au fost finalizate înainte) pentru că am considerat că e normal ca primii care să se bucure de noile unități de învățământ să fie copiii.Nu vreau să mai alimentez vreo polemică de natură politică, dar să știți că proiectele s-au terminat cu dificultate date fiind modificările fiscale din ultimul an, creșterea contribuțiilor administrațiilor locale și scumpirile venite la pachet cu inflația galopantă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siegfried Muresan, acuzat de dezinformare de corespondentul Radio France la Bruxelles

    Astăzi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a...

    France Presse: O mânie surdă creste in Franța cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    Creșterea prețurilor la energie, veniturile care stagnează și apelurile...

    Criza politică lasă in pană ambulanțele

    Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără...

    Articole relationate

    Categorii populare