de Silvia Uscov, avocat
Profit de emisiunea dnei Anca Alexandrescu de aseară pentru a face câteva precizări. Nu pentru a relua dispute din trecut, ci pentru că uneori este necesar să explici limpede de ce ai ales să pleci, așa cum multă lume mi-a cerut, și, apoi, să mergi mai departe.
Multe dintre problemele discutate în emisiune au fost semnalate și de mine conducerii AUR, în mod repetat. Am demisionat atunci când am ajuns la concluzia că nu există, în interiorul partidului, suficient sprijin pentru schimbarea de direcție pe care o consideram necesară. Îmi mențin această evaluare. În acel moment, rămânerea mea ar fi însemnat să legitimez prin prezență o direcție pe care nu o puteam susține.
Una dintre problemele fundamentale a fost modul în care sunt luate deciziile. Nu cred că un partid care aspiră să guverneze România poate cere instituțiilor statului standarde democratice pe care nu este pregătit să le aplice mai întâi în propria organizație. Selecția oamenilor, alegerea structurilor de conducere, dezbaterea internă și capacitatea de a exprima un dezacord real nu sunt chestiuni administrative. Ele spun foarte multe despre felul în care un partid va exercita puterea atunci când o va primi.
Direcția pe care am susținut-o pentru AUR a fost aceea a unei formațiuni moderne de centru-dreapta, conservatoare, serioase și capabile să guverneze. Am vorbit despre o „melonizare” a partidului tocmai în acest sens: trecerea de la protest la soluții, de la mobilizarea nemulțumirii la construcție, de la retorică la politici publice.
România nu are nevoie de încă o forță politică ce prosperă din radicalizarea societății (am explicat în postare anterioară și istoria AfD în acest sens). Nemulțumirea oamenilor față de o guvernare slabă poate aduce voturi, dar exploatarea frustrării nu este un proiect de țară. Un partid matur trebuie să fie capabil să transforme nemulțumirea în soluții și voturile în responsabilitate.
Din același motiv am considerat că participarea AUR la guvernare, inclusiv într-o formulă în care partidul ar fi primit responsabilități administrative concrete, ar fi reprezentat o oportunitate importantă. Puterea obligă un partid să demonstreze dacă poate trece de la critică la decizie, de la slogan la administrație și de la promisiune la rezultat. Cred că acea oportunitate a fost ratată.
Am avut și o diferență fundamentală de viziune în ceea ce privește competența. Politica trebuie să rămână deschisă oamenilor din toate profesiile și din toate categoriile sociale. Democrația nu presupune diplome obligatorii pentru participarea la viața publică. Dar elaborarea politicilor publice într-un domeniu presupune cunoaștere, experiență și responsabilitate.
Nu putem construi un stat performant dacă ajungem să confundăm notorietatea cu expertiza și audiența de pe rețelele sociale cu valoarea profesională. Un om cu sute de mii de urmăritori poate avea o voce importantă în societate prin prisma notorietății, dar numărul de urmăritori nu poate înlocui pregătirea unui jurist în materie de justiție, a unui economist în materie fiscală, a unui medic în materie de sănătate sau a unui specialist atunci când discutăm politici publice complexe. România trebuie să reînvețe să respecte competența.
În privința lui Călin Georgescu, poziția mea este cunoscută și nu s-a schimbat. Nu consider că acesta reprezintă direcția de care România are nevoie, iar asocierea cu acesta este toxică.
Anularea alegerilor ar fi trebuit să determine una dintre cele mai serioase reflecții instituționale din ultimii ani. Dincolo de simpatii, antipatii și interese electorale, un asemenea episod trebuie să ne oblige să identificăm vulnerabilitățile statului și să le corectăm. Au trecut aproape 2 ani, iar întrebarea importantă nu este cât timp vom continua să discutăm despre trecut, ci dacă România este astăzi mai bine pregătită pentru următoarele alegeri.
Un stat serios învață dintr-o criză, își repară instituțiile și merge mai departe. România are prea multe lucruri de construit pentru a rămâne captivă permanent unui singur moment politic.
Consider necesar să clarific și un ultim aspect. După demisia mea, inițial nepublică, din 1 martie, a început să circule o informație falsă menită să îmi afecteze reputația și credibilitatea. După ce demisia a devenit publică, au urmat atacuri coordonate. Le-am observat ulterior și la alți membri care au ales să vorbească. Se pare că libertatea de exprimare nu este recunoscută ca valoare fundamentală decât atunci când e în consens cu conducerea partidului.
Am fost contactată ulterior de jurnaliști din România și din străinătate pentru a vorbi despre plecarea mea și am refuzat. Nu mi-am dorit ca despărțirea de un partid să devină proiectul meu și nici ca energia mea să fie consumată într-un conflict permanent cu foști colegi.
Fac aceste precizări acum pentru prima și ultima dată.
Nu susțin în prezent niciun partid politic, deși am primit invitații de a mă alătura mai multor formațiuni, pe care le-am declinat.
Rămân un om de centru-dreapta, atașat valorilor conservatoare, libertății individuale, statului de drept democratic, competenței și unei Românii occidentale, puternice și respectate.
Cred că România are nevoie de mai puțină politică făcută din furie și de mai multă politică făcută cu luciditate. De mai puțină preocupare pentru următorul scandal cu merdenele și de mai multă preocupare pentru următoarea generație. De instituții care funcționează, de oameni competenți și cu viziune și de lideri care înțeleg că puterea nu este un premiu, ci o responsabilitate.
Pentru mine, discuția despre plecarea din AUR se încheie aici.
Ceea ce mă interesează de acum înainte este ce putem construi pentru România
