Bolo îngheață cheltuielile salariale și de asistență socială

Datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene, a depășit pragul de 60% din PIB, iar în aceste condiții cadrul legal prevede menținerea măsurilor aferente pragurilor anterioare, inclusiv cele referitoare la programul de reducere a ponderii datoriei publice în PIB, și înghețarea cheltuielilor salariale și de asistență socială, arată o Informare transmisă miercuri de Guvern.

Informarea a fost prezentată de Ministerul Finanțelor în cadrul ședinței extraordinare a Executivului și a avut ca temă implicațiile Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, ca urmare a depășirii pragului de 60% pentru indicatorul datorie publică în PIB.

Ministerul Finanțelor precizează că, potrivit datelor Eurostat publicate la 21 iulie, datoria publică a României, calculată conform metodologiei europene, reprezenta 60,1% din PIB la sfârșitul primului trimestru al anului.

‘Având în vedere că România se află în procedura de deficit excesiv începând cu anul 2020, datoria publică a crescut gradual atât pentru acoperirea deficitelor bugetare ridicate, cât și pentru refinanțarea datoriei publice scadente. Legea responsabilității fiscal-bugetare 69/2010 instituie un mecanism gradual de intervenție în condițiile în care nivelul ponderii datoriei publice depășește pragurile de 45%, 50%, 55% și respectiv 60% din PIB’, precizează documentul.

Regulamentul UE stabilește că pentru statele membre cu o datorie publică mai mare de 60% din PIB sau cu un deficit mai mare de 3% din PIB Comisia Europeană transmite o traiectorie de referință privind evoluția cheltuielilor nete. Aceasta trebuie să asigure că, până la sfârșitul perioadei de ajustare, datoria publică este plasată pe o traiectorie descendentă plauzibilă, inclusiv în scenarii nefavorabile, iar deficitul bugetar este redus și menținut sub 3% din PIB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a început să importe combustibil

    Rusia a început să importe combustibil pentru a satisface...

    Trump: Coreea de Nord deține 57 de arme nucleare puternice

    Președintele american Donald Trump a spus că Coreea de...

    Emisar special al Vaticanului la Moscova pentru negocieri despre Ucraina

    Vizita secretarului Vaticanului pentru Relații cu Statele și Organizațiile...

    Scandalul tăierii burselor sociale pentru elevi in timpul vacanțelor. Salvați Copiii: Sărăcia nu intră în vacanță

    Organizația Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației și Cercetării...

    Scandalul prețului cu care statul român va cumpăra de la OMV Petrom gaze din Neptun Deep: Preț dublu

    Blocul Național Sindical (BNS) i-a cerut, miercuri, președintelui Nicușor...

    Articole relationate

    Categorii populare