Șeful CJ Caraș Severin acuză ONG-urile de mediu („brațul activist al USR”) că vor să blocheze și proiectul turistic Semenic: Au blocat prea multe proiecte de infrastructură în Banatul de Munte și în întreaga Românie

Are dreptate primarul Reșiței, Ioan Popa! Aș merge chiar mai departe: ONG-urile de mediu (brațul activist al USR), finanțate netransparent, au blocat prea multe proiecte de infrastructură în Banatul de Munte și în întreaga Românie. Asta și ca urmare a faptului că postura lor aparent apolitică a fost folosită în bătălia politică atunci când le convenea unora sau altora. Evident, eu nu voi face asta. Mai ales că proiectul de pe #Semenic se face cu sprijinul meu nemijlocit, afirmă președintele PSD al CJ Caras Severin Silviu Hurduzeu.

Apropo de această ipocrizie, reamintesc că, săptămâna trecută, am dat ca exemplu blocarea hidroagregatului de la Cerna – Belareca și mi-au sărit în cap deopotrivă PeNeLiști și USeRiști să spună că nu ne mai trebuie capacități de producție de energie electrică hidro. Pentru că e din aceeași zonă de interes, profit de ocazie să-i adresez și o rugăminte primarului Popa. Din postura domniei sale de vicepreședinte ales al PNL, poate vorbește cu partenerii politici (Premierul demis Ilie Bolojan) și de coaliție (ministra demisă a Mediului, Diana Buzoianu, și deputatul Andrei Plujar) să primim și noi acel aviz de la Ministerul Mediului pentru lucrările la DJ571, mai spune Hurduzeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Articole relationate

    Categorii populare