Vacanța regelui Arabiei Saudite in Franta provoaca scandal: O plajă publică de pe Coasta de Azur va fi închisă

O plajă publică din sudul Franței situată sub o vilă a familiei regale saudite va fi închisă în timpul vacanțelor regelui Salman, așteptat săptămâna viitoare, au anunțat duminică autoritățile locale, transmite Agerpres.

„De îndată ce Garda regală saudită ne va anunța data sosirii aeronavei a regelui, cu o perioadă de preaviz de 24 de ore, accesul în zona de coastă va fi interzis de poliție în perioada de vacanță a regelui”, a declarat pentru AFP subprefectul din Grasse, Philippe Castanet, invocând motive de securitate.

Prefectura maritimă a luat la rândul ei o măsură similară, care va interzice navigația pe o fâșie de 300 de metri în fața acestei proprietăți, care se întinde pe un kilometru de litoral la Golfe Juan, orașul Vallauris, în apropiere de Cannes.

Această ‘privatizare’ a plajei publice, numită Mirandole, a stârnit resentimente și mânia oamenilor. „Fie că e vorba de el sau de alt miliardar, ei au întotdeauna prioritate față de oamenii de rând”, s-a indignat Fatima, o asistentă medicală venită la plajă cu cele două fiice ale sale.

Potrivit presei franceze, regele Salman, în vârstă de 79 de ani, care a acces la tronul Arabiei Saudite în ianuarie după moartea regelui Abdallah, va fi însoțit de mai mult de 400 de persoane în timpul vacanței sale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Mini puterile de mijloc” și rolul lor in noua ordine mondială

    Țările cu influență limitată, dar cu o putere semnificativă...

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    Articole relationate

    Categorii populare