de Adriana Stoicescu, judecător
O veste tristă m-a deturnat din drumul spre casă, ducându-mi pașii spre Institutul Fundeni-Clinica de oncologie, preț de 2 ore.
Mi-am pierdut glasul, mi-am uitat vorbele.
Ceea ce ce vezi în clinica de oncologie medicală este suficient cât să te facă să dorești, acut și penal, să pui mâna pe mitralieră.
Pe tun.
Pe orice armă.
Ca să termini cu suferința și mizeria, cu mișelia unor demenți care cred că sunt oameni, în fapt niște criminali în serie, îmbrăcați la costum.
2 asistente la vreo 30 de bolnavi, așa, la o numărătoare sumară.
Bolnavi care TOȚI fac chimioterapie.
Cu cohorta de simptome și reacții adverse, cu vene ciuruite, palizi, fără păr, cu respirații greoaie și mișcări de roboțel, târându-se, ca niște biete păpuși descentrate, în timp ce își cară stativele de perfuzii într-un simulacru de plimbare.
Saloane-saună, cu folii lipite pe geamuri, într-o încercare disperată de a le da un pic de aer respirabil.
O infirmieră mica și îndesată, un zâmbet pe două picioare, care a spălat pe jos de vreo 3 ori într-o oră, făcând glume mereu, ca o mantră de ”va fi bine”….
Asistenta care, efectiv, nu s-a oprit nicio secundă din a schimba perfuzii, a verifica branule, a pansa, a dezinfecta, a vorbi cu fiecare în parte….
Spital vechi, cu pereții ici, colo scorojiți, ca un bătrân ce își așteaptă, resemnat, sfârșitul.
Dar curat.
De la portar până la doctorița nepermis de tânără, cu care m-am conversat, OMENIE în formă pură.
Și vocea veselă a doctorului care a descoperit că prietena mea e din Huși, la fel ca el, aducând o imensă lumină pe fața unei biete călugărițe care duce cea mai grea luptă a ei….
Și atunci când vezi toate astea, nu îți vine să te duci și să faci ceea ce nu ai voie nici măcar să gândești, darămite să spui, văzând câtă nemernicie zace în leprele astea care vin și spun că salariile din sănătate sunt prea mari?
Că sunt prea multe paturi și se consumă prea mult spirt?
Că meseria asta aduce bacșișuri și atât unor oameni care dau pe afară de bine și prosperitate?
Nu îți vine să te duci și să îi arunci la groapa de gunoi pe cei care îi prigonesc pe oamenii ăștia care își pun pe viața pe hold ca să îngrijească o călugărița din Huși, o lumina vie, ce nu are cum să le mulțumească decât cu o rugăciune.
Nu cred că voi putea să fac vreodată mai mult decât să mă rog pentru medicii, asistentele, infirmierele de la Institutul Fundeni.
A celor de pretutindeni din țara asta, ajunsă pe mâna unor criminali.
Și să vă invit să faceți la fel, pentru că am ajuns în fundul iadului, de unde doar Dumnezeu ne mai poate salva.
