Germania muta in Cuba: Seful diplomației germane in tandreturi cu Raul Castro

Președintele cubanez Raul Castro l-a primit vineri la Havana pe ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier, aflat într-o vizită de două zile în Cuba, au anunțat mass-media de stat, relatează AFP, conform Agerpres.

Cu această ocazie, cei doi oficiali au ‘subliniat importanța’ acestei vizite, prima a unui ministru german de externe de la reunificare, potrivit ediției de vineri a cotidianului de stat Granma.

Întrevederea, descrisă ca fiind ‘cordială’, a permis abordarea a numeroși factori ce favorizează ‘dezvoltarea relațiilor economice și comerciale și a cooperării’ și a unor probleme privind ‘agenda internațională’, a adăugat publicația citată, fără a oferi alte detalii.

După ce a semnat un memorandum privind stabilirea unui mecanism de consultări politice, ministrul german a salutat joi, în prima zi a vizitei sale, apariția unei ‘noi baze a relațiilor’ între cele două țări, ale căror contacte politice s-au diminuat de la căderea Zidului Berlinului.

Cele două țări sunt totuși importanți parteneri comerciali, volumul schimburilor comerciale ajungând la 425 milioane de dolari în 2013, și Germania constituie a treia sursa de turiști pe insulă (aproape 124.000 în 2014), după Canada și Marea Britanie.

La conducerea unei importante delegații, ministrul Steinmeier a avut întrevederi la Havana cu mai mulți miniștri, între care omologul său, Bruno Rodriguez. Cuba și UE s-au angajat din 2014 în negocieri ce vizează normalizarea relațiilor, eforturi pe care Havana le face și în ceea ce privește relațiile cu SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare