Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu mai există. Un fost șef de servicii îi smulge telefonul din mînă unei jurnaliste care îl filmează în spațiul public. Sună cunoscut? Am mai avut acest tipar acum niște ani doar că atunci eroul negativ purta eșarfă prezidențială. Astăzi, generalul (r.) Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, a reușit performanța de a repeta, aproape cadru cu cadru, scandalul „țigancă împuțită” din 2007 – cu diferența că, de data asta, nu mai are nici imunitate, nici nu mai controlează culoarele justiției. Acele culoare care i-au anulat lui Băsescu în 2008, prin ÎCCJ, sancțiunea dată de CNCD și au făcut ca procurorii să-i închidă dosarul penal. Coldea i-a confiscat telefonul ziaristei, tîlhărie după Codul Penal. L-a înapoiat, ulterior – la fel ca Băsescu în 2007. Formula veche, aplicată de un actor care ar trebui, teoretic, să știe mai bine decît oricine că orice reflex de intimidare a presei, azi, se filmează, se difuzează și devine exact materialul care-l îngroapă, a scris jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe Facebook.
CE MAI SCRIE BOGDAN TIBERIU IACOB:
Aici e nuanța care lipsește din comparația cu Băsescu, cel care, în 2007, era un președinte ales, cu susținere populară masivă. Gestul lui, oricît de reprobabil, venea din aroganța cuiva care se simțea intangibil electoral. Coldea nu mai are nimic din asta. E un pensionar din sistem, cu dosar penal activ, căruia i se permit deplasări de lux care altora nu li se permit. Ce contează acum e că gestul lui de la Nisa nu vine din puterea reală, ci din amintirea/nostalgia ei – genul de om obișnuit două decenii să nu dea socoteală nimănui, confruntat brusc cu o generație de jurnaliști care nu se mai lasă intimidați de un nume greu din trecutul serviciilor.
Nu e despre o ceartă pe aeroport, ci despre metodă. Cineva care a coordonat, ani de zile, aparatul care aduna informații (adesea neortodox) despre alții nu suportă să fie el însuși cel filmat, el cel întrebat, el cel expus. E o inversare de roluri pe care fostul general n-a digerat-o, iar reacția lui din Nisa e simptomul, nu boala.
Coldea a mai avut un asemenea incident, la Dubai, în 2024, cu Anca Alexandrescu – tot un aeroport străin, tot o refuzare de dialog, tot o ieșire nervoasă. Te-ai fi gîndit că un greu al serviciilor are un control excepțional al reacțiilor, ține de fișa postului. Te-ai fi gîndit că s-a învățat minte, că e pregătit, de atunci, pentru o reacție mai potrivită în caz de ceva similar. Nu s-a învățat, ba chiar de data asta a mers un pas mai departe, de la refuz verbal la gest fizic. Nu e o coincidență că ambele episoade s-au petrecut departe de Otopeni, în același tip de decor – vacanțe de lux, aeroporturi occidentale, un om care crede, poate, că distanța geografică îl scutește de consecințe. Nu-l scutește. Îl expune și mai tare, pentru că exact contrastul ăsta – controlul judiciar ridicat, viața de lux, alergia la întrebări – e materialul din care se construiește narativul „statului paralel”.
Gestul lui Coldea nu e doar o gafă de imagine. E dovada că fostul lider de forță al statului-paralel nu s-a resemnat niciodată cu ideea că nu mai comandă nimic – a rămas convins, cel puțin în subconștient, că poate acoperi evenimente la fel de ușor cum se confiscă un telefon. Diferența e că acum exista camere video și internet, iar Coldea tocmai le-a dat exact combustibilul de care avea nevoie campania care-l descrie, de ani buni, drept simbolul unui sistem care nu răspunde niciodată pentru nimic.
