Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o treime din vânzările de hibride plug-in noi în Europa, deoarece producătorii auto din China vor să vândă aceste modele înainte de intrarea în vigoare a oricăror potențiale tarife, transmite Bloomberg.
Potrivit datelor analiștilor de la Dataforce, în luna iunie, producători precum BYD și Chery Automobile au controlat o cotă record de 34% din livrările de hibride plug-in în Europa. Avansul mărcilor chineze pe segmentul hibridelor plug-in a venit în contextul în care ponderea acelorași producători pe segmentul mașinilor complet electrice și al hibridelor care nu se încarcă la priză a rămas aproximativ constantă.
Producătorii auto chinezi încurajează vânzările de hibride plug-in înainte de intrarea în vigoare a oricăror potențiale tarife suplimentare în UE pentru aceste vehicule, susține analistului Dataforce, Julian Litzinger.
În prezent, doar vehiculele complet electrice fabricate în China sunt vizate de tarife vamale mai mari, dar în curând este posibil ca și hibridele de tip plug-in să fie afectate de taxe mai mari, a dezvăluit cotidianul german Handelsblatt. Oficial, Bruxelles-ul nu a declarat dacă intenționează să impună taxe suplimentare.
Producătorii auto chinezi ‘pariază că, până la impunerea taxelor, ponderea lor pe piață și integrarea dealerilor vor fi prea ample pentru ca UE să le poată demonta fără a provoca perturbări economice locale semnificative’, susține Litzinger.
În timp ce mulți producători europeni s-au concentrat în ultimii ani pe vehicule complet electrice (EV), pe fondul unor reglementări mai stricte privind emisiile, producătorii auto chinezi au continuat să facă progrese cu tehnologiile hibride. Multe dintre modelele hibride ale producătorilor chinezi i-au cucerit pe consumatorii europeni, care ar putea fi încă reticenți la ideea de a trece la vehicule complet electrice, pe fondul infrastructurii de încărcare neuniforme și a prețurilor ridicate.
Producătorii auto europeni, precum Volkswagen, se luptă să răspundă la avansul rivalilor chinezi. Pe lângă faptul că pierd teren pe piața din China în fața mărcilor locale, care oferă cea mai nouă tehnologie la prețuri accesibile, acum producătorii europeni se luptă să îi atragă pe consumatorii din propriile lor țări cu noi modele. Aceste probleme afectează deja exporturile de automobile ale unor țări precum Germania. Conform celor mai recente date oficiale publicate zilele trecute, exporturile germane de vehicule au scăzut cu peste un sfert față de anul precedent, ajungând la 4,7 miliarde de euro.
Avansul mărcilor chinezești este unul deosebit de mare în Marea Britanie. Acolo, SUV-ul Jaecoo 7 de la Chery a devenit cea mai bine vândută mașină în luna martie, la un an de la începerea livrărilor. Modelul și-a câștigat porecla de ‘Temu Range Rover’ pentru că este o versiune mai ieftină a mărcii britanice, o aluzie la platforma chineză de produse ieftine


