Surpriza din turismul românesc

Turismul românesc înregistrează o creștere importantă a turiștilor din zona anglo-saxonă (SUA și Regatul Unit), care aleg sejururi mai lungi, au un nivel ridicat al cheltuielilor și caută experiențe autentice, în special în Transilvania și Maramureș, susține Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), într-o postare pe Facebook.

‘În primele cinci luni ale anului, turismul românesc a înregistrat un număr total de 8,128 milioane de înnoptări, segmentul turiștilor internaționali demonstrând o reziliență peste așteptări, cu o creștere de 2,8% a sosirilor. Dincolo de cifră, însă, se observă o schimbare de profil a piețelor de proveniență și a destinațiilor preferate din România. Se observă o creștere importantă a turiștilor din zona anglo-saxonă (SUA și UK). Turiștii din aceste țări aleg sejururi mai lungi, au un nivel ridicat al cheltuielilor și caută experiențe autentice, în special în Transilvania și Maramureș’, se scrie în postare.

Potrivit hotelierilor români, ‘Germania își păstrează statutul de piață-ancoră, însă profilul vizitatorului se schimbă: mai puține grupuri organizate și mai mulți turiști de business sau tineri atrași de festivaluri și evenimente’.

FIHR menționează că datele privind circulația turistică arată și o identitate tot mai clară a destinațiilor.

Astfel, ‘polul de business’, București, Cluj și Timișoara, concentrează majoritatea turiștilor veniți din Germania și Italia, cu o cerere constantă pentru hotelurile de 4 și 5 stele.

‘Polul cultural’, Brașov, Sibiu și Bihor sunt destinațiile preferate de turiștii din SUA și Franța, iar Oradea și-a consolidat rolul de ‘Poartă de Vest’ după aderarea la Schengen terestru, devenind o destinație în sine, nu doar un punct de tranzit.

În ceea ce privește ‘polul de recreere’, turiștii din Regatul Unit preferă experiențele urbane din București, în timp ce vizitatorii din Israel aleg în special stațiunile montane.

‘Se remarcă și o schimbare în comportamentul de rezervare. Eliminarea frontierelor terestre în spațiul Schengen a încurajat călătoriile spontane, iar peste 45% dintre rezervările pentru destinațiile urbane precum București, Brașov și Oradea sunt făcute cu mai puțin de șapte zile înainte de check-in. În paralel, peste 75% din nopțile de cazare sunt rezervate de pe dispozitive mobile’, subliniază hotelierii.

Conform acestora, per ansamblu, datele indică o reorientare a cererii către piețe cu putere mare de cumpărare, către destinații urbane modernizate și către zone din vestul țării, accesibile rutier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare