Spre proiectarea si execuția autostrăzii Drobeta Turnu Severin-Filiași

Începând de astăzi, au fost demarate investigațiile geotehnice și geofizice necesare elaborării studiului de fezabilitate pentru construirea Autostrăzii Filiași – Drobeta Turnu Severin.
Consiliul Județean Mehedinți a fost informat că în perioada 14 iulie – 14 septembrie 2026, echipele de specialiști vor desfășura activități de teren pe traseul viitoarei autostrăzi, inclusiv în județul Mehedinți.

Rezultatele acestor investigații vor contribui la pregătirea documentației tehnice și vor sta la baza soluțiilor de proiectare și execuție.

Astfel, proprietarii terenurilor pe care vor fi efectuate aceste activități vor fi informați și contactați de echipele de specialiști, în conformitate cu prevederile legale.

Traseul drumului de mare viteză va avea 82 de kilometri, iar la momentul licitației pentru proiectare și execuție, va fi împărțit pe trei loturi.

Realizarea Autostrăzii Filiași – Drobeta Turnu Severin rămâne un obiectiv deosebit de important pentru județul nostru. Fiecare etapă parcursă ne apropie de momentul începerii lucrărilor și de conectarea județului Mehedinți la rețeaua națională de autostrăzi.

Consiliul Județean Mehedinți susține în continuare toate demersurile necesare pentru realizarea acestui proiect și va rămâne un partener activ în toate etapele, astfel încât Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin să devină realitate cât mai curând.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare