Manifestarea de solidaritate românească și creștină cu familia Samson și respectiv de protest la adresa odiosului sistem suedez de protecție socială, care continuă să abuzeze familia Samson- Stockholm, 11 iulie 2026. Numeroșii românii prezenți la Stockholm, cărora li s-au alăturat numeroși părinți suedezi, cărora același odioase servicii sociale suedeze l-au luat copiii, au parcurs în marș centrul orașului, pe unul din bulevardele principale ale Capitalei suedeze, de la piațeta din Centru cu Turn până la piațeta situată între Palatul Regal și Palatul Parlamentului- Rigsdagen, acolo unde s-a desfăsurat mitingul propriu-zis, a anuntat senatorul Titus Corlățean pe facebook.
CE MAI SUSȚINE TITUS CORLĂȚEAN:
Mi s-a relatat că de pe margine (au fost mii de oameni, suedezi si mulți turiști, care au urmărit marsul româno-suedez, dar și discursurile de la miting) au fost suedezi care au spus „faceți bine ceea ce faceți, dar nu uitati de familiile suedeze care suferă la fel”…Ce rușine pentru autoritățile suedeze, ca proprii cetățeni să ceară ajutor unor străini…
Cu toții am solicitat, în acest prim miting (vor urma și altele în Suedia, de si mai mare amploare, dacă va fi nevoie…), ca Suedia să elibereze imediat fetele Sara și Tiana răpite de instituțiile statului suedez si să le repatrieze în România, pentru reunificarea familiei! Am cerut anchetă penală si administrativă împotriva agentelor suedeze care abuzează aceste fete, cetățeni exclusiv români și pedepsirea lor în termeni penali! Precizez că potrivit informațiilor si documentelor existente, prima dintre ele, Sara Herzel, are o dublă condamnare penală în 2024 pentru mită, iar o a doua, Marion Lunde, ar fi urmărită penal, în condițiile in care (ne)domnia sa conduce ilegal un stabiliment privat, ce îi aparține, în care primeste copii luați de la părinți, luați evident tot de (ne)domnia sa si colegii săi din asistența socială, ia pentru asta o grămadă de bani de la stat si nici nu plăteste taxe la stat. Desi indeplineste simultan atribuțiile sale la instituția sistemului de stat de asistență socială. Adică, pe scurt, o listă lunga de infracțiuni. Nepedepsite (cel puțin deocamdată) de statul suedez. Astea sunt informații si documente din surse suedeze. Adăugati și o altă mizerie a aceleiasi individe, despre care sunt transmise informatii tot din surse suedeze că practică pedofilia acasă la ea cu băiețeii luați din familiile altora, cazul unui băiat afgan de 14 ani fiind cunoscut în mediile respective. Sunt si alte date, dar mi-e scârbă să le mai menționez public. Iar Guvernul Suediei democratice nu face nimic. Oare de ce?
Am spus oamenilor prezenți că Procurorul General al României a primit o plângere penală din partea părinților Samson, bine documentată si cu probe, împotriva agentelor suedeze abuzatoare, nesancționate de statul suedez(si, deci, protejate..), cu indicarea unor infracțouni grave, începând cu rele tratamente și fapte echivalate actelor de tortură, lipsirea ilegală de libertate etc. I-am informat în legătură cu sprijinul instituțiilor statului român, inclusiv de sprijinul Senatului României și Declaratia adoptată recent în unanimitate, prin care se solicită repatrierea urgentă a fetelor în România!
Mai trebuie să știți că 3 grupuri distincte de români, grupuri de turisti care treceau prin zona indicată unde se desfăsura mitingul chiar la ora respectivă, au auzit vorbindu-se românește si ni s-au alăturat. Au fost destui dintre ei care au venit să mă salute si să ne ureze succes în demersurile noastre. Stiau de cazul celor două fete Samson, iar oamenii erau revoltați pe instituțiile statului suedez pentru aceste abuzuri.
P.S. Multumesc foarte mult tuturor celor care s-au implicat in organizare și au participat la acest miting. Multi din ceva mai puțin numeroasa comunitate din Suedia, dar au fost familii si grupuri venite și din Germania, Austria, din Irlanda de la Dublin, din Marea Britanie si, bineinteles, din România. 30 de oameni tocmai din Gătaia, de la Timis, de exemplu..Plus turiștii români care ni s-au alăturat. O menționez și pe doamna Paula, de aproximativ 80 de ani, care mi-a spus că e născută în comuna Mereni/ Constanța și a copilărit cu mama mea. M-a pupat românește si m-a rugat sa o salut pe mama, ceea ce voi și face. Când e necesar, românii stiu să strângă rândurile.
La finalul mitingului, suedezii au avut prilejul să audă din partea numeroșilor români prezenți în românește rugăciunea domnească „Tatăl nostru”! Sper sa le prindă bine…
🇷🇴

