Bolojan mai pierde un proces în PNL

Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă de ‘puciștii’ din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou Statut și a fost aleasă o nouă conducere.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât sunt suspendate și efectele acelor hotărâri de la Congres.

‘Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Partidul Național Liberal, prin președinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată. Suspendă provizoriu executarea și efectele următoarelor hotărâri, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă: 1. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal nr. 01/2026 din data de 21.06.2026; 2. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal nr. 02/2026 din data de 21.06.2026; 3. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Național Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moțiunii ‘Modernizare cu rădăcini’, potrivit procesului-verbal al desfășurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026; 4. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Național Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Național Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026′, se arată în hotărârea tribunalului.

De asemenea, se suspendă și actele subsecvente adoptate în temeiul hotărârilor de la Congresul PNL, respectiv:
* Decizia nr. 01/21.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 02/21.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 03/21.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 04/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 05/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 06/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 07/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 08/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 09/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 10/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 11/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 12/23.06.2026 a Biroului Permanent Național;
* Decizia nr. 13/23.06.2026 a Biroului Permanent Național.

Conform tribunalului, decizia este executorie de drept, cu drept de apel în termen de cinci zile de la pronunțare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare