Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

de Adriana Stoicescu, judecător

Demența, fals numită Stat, are, de ieri, un chip și un nume.
Fratii Tate.
Noi nu mai suntem o Țară sau un popor, o societate sau un stat.
Suntem debaraua fraților Tate .
Pivnița in care ei coboară, din când în când, să își mai ia o carafă de vin sau o sticlă de pălincă.
Suntem anexa în care își țin găinile.
Și femeile.
Nu cred că mai există o țară în care niște infractori de cea mai joasă speță își pot bate joc de poliție, procurori, judecători știind, nu crezând, că nimic rău nu li se va întâmpla.
Noi nu mai existăm, să ne înțelegem.
România e doar un nume, o structură ce a existat cândva, sub nume de țară, azi o biată cârpă folosită de infractori doar să își curețe urmele de noroi de pe pantofii de mii de euro .
La asta am contribuit toți, cu mic cu mare, oameni cu carte sau fără, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni.
Am distrus tot ce era bun, ce avea substanță și miez, esență și rost.
Eram și suntem europeni, vom fi praf în vânt.
Doi infractori, vârf de lance pentru distrugerea definitivă a ultimelor urme de Stat și autoritate, ne amintesc unde suntem: pe fundul prăpastiei.
Doi infractori râzând pervers și umilind ceea ar trebui să fie imaginea Legii, arătându-ne că suntem un mare Nimeni, ne pun oglinda în față:
România a murit.
Noi suntem criminalii.
Frații Tate sunt doar simbolul celor care dansează lângă hoitul Statului, așteptând momentul să își aducă propriile legi, ale junglei și ale mafiei.
Cei care vor rămâne pe aici, aparent vii, în fapt niște biete creaturi viabile, vor deveni slugi într-un trib al fărădelegii .
Biată Țară……

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare