Tribunalul Ilfov a decis suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea

Tribunalul Ilfov a decis joi suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea.

‘Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal nr. 22 din 15.06.2026 și ale Deciziei Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal nr. 25 din 15.06.2026, până la soluționarea în mod definitiv a litigiului înregistrat la Tribunalul Ilfov sub nr. 1923/93/2026, având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov, în situația exercitării căii de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 18.06.2026’, este decizia luată joi de Tribunalul Ilfov.

Decizia a fost luată la solicitarea unor membri PNL care fac parte din tabăra anti-Bolojan: Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu.

Potrivit unor surse politice, tabăra anti-Bolojan a cerut instanței suspendarea de urgență a Deciziilor BPN nr. 22 și 25/2026, prin care ”se dictează cum să se voteze la învestirea Guvernului și sunt amenințați cu excluderea dacă se votează după conștiință”. Sursele citate mai arată că a fost introdusă și o acțiune pe fond – o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care 18 parlamentari liberali cer partidului acoperirea prejudiciului moral, în valoare de 250.000 lei de fiecare, aproape 4,5 milioane de lei în total”.

Contestatarii lui Bolojan au depus la Tribunalul Ilfov o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, suspendarea executării și efectelor acestor decizii ale BPN pe motiv că încalcă interzicerea ‘mandatului imperativ’ al parlamentarului prevăzut în Constituție, au fost luate de un organ fără competență în acest sens și pedeapsa este automată, fără un proces intern corect.

Aceștia invocă articolul 69 din Constituție, care prevede că un parlamentar votează după propria conștiință, nu la ordinul cuiva din afară, nici al partidului, precum și statutul PNL, care stabilește că excluderea unor membri aleși (cum sunt parlamentarii) nu o poate hotărî singur Biroul Politic Național, ci trebuie propusă de Biroul Executiv și decisă de Consiliul Național.

De asemenea, contestatarii susțin că statutul partidului prevede o procedură înainte de a sancționa un membru: evaluarea gravității faptei, dreptul la apărare, audiere și posibilitatea de a contesta.

În opinia acestora, deciziile BPN îi pun pe parlamentari să încalce Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor și Regulamentul Parlamentului care prevăd că aceștia sunt obligați să fie prezenți la lucrări, fiind în contradicție cu instrucțiunea ‘să nu participe la vot’. Votul secret cu bile la învestirea Guvernului are doar două variante, ‘pentru’ sau ‘contra’, iar varianta ‘prezent, nu votez’ nu există și ar dezvălui public poziția fiecărui parlamentar, influențând votul celorlalți.

Totodată, excluderea celor care acceptă o funcție de premier sau ministru fără acordul partidului este atacată pe temeiul depășirii competenței organului care a emis-o și constrângerea nelegală a membrilor.

Luni, Biroul Politic Național al PNL s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi ‘pentru’, 10 ‘împotrivă’, patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi ‘pentru’, 13 ‘împotrivă’, două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi ‘pentru’, 13 ‘împotrivă’, trei abțineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Denise Rifai in dosarul Ciucu

    Jurnalista și vedeta de televiziune Denise Rifai este suspectă...

    Veştea îşi anunţă candidatura la şefia PNL şi cere mutarea Congresului PNL pe 28 iunie

    Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, îşi anunţă...

    66 de companii mari cu active de peste 1 milion de euro au intrat în insolvență în trimestrul 1 din 2026

    Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă,...

    Liderul Hezbollah despre acordul SUA-Iran: O victorie

    Liderul Hezbollah, Naim Qasem, consideră că acordul încheiat între...

    Tomac: Bolojan l-a mințit pe președinte

    Eugen Tomac susține că Guvernul său nu a trecut...

    Articole relationate

    Categorii populare