Rata anuală a inflației în România a fost de aproape 3 ori mai mare decât media UE 

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut până la 3,3% în mai, de la un nivel de 3,2% în aprilie, iar România este, din nou, țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 9,7%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene.

Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost: Suedia (1,1%), Danemarca și Cehia (ambele cu 1,8%). La polul opus, țările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflației au fost: România (9,7%), Bulgaria (6,3%) și Lituania (5,1%).

Comparativ cu situația din aprilie 2026, rata anuală a inflației a scăzut în 11 state membre UE și a crescut în 16 țări membre, inclusiv în România (de la 9,5% până la 9,7%).

De asemenea, rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 3,2% în mai, de la un nivel de 3% în aprilie. Este cea mai ridicată rată anuală a inflației începând din septembrie 2023. Este pentru a treia lună consecutiv în care creșterea prețurilor în zona euro depășește ținta pe termen mediu a BCE de 2%. Această creștere accelerată a prețurilor, în linie cu previziunile analiștilor, este o consecință a războiului din Orientul Mijlociu, care a provocat o explozie a prețurilor la petrol și gaze în Europa, în ultimele trei luni.

De asemenea, inflația de bază (core inflation) în zona euro, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a crescut până la 2,6% în mai, de la un nivel de 2,2% în aprilie. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației în zona euro în mai a venit din partea serviciilor (1,61 puncte procentuale), urmate de prețurile la energie (0,98 puncte procentuale) și prețurile la alimente, alcool și țigări (0,36 puncte procentuale).

În cazul României, datele publicate anterior de Institutul Național de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%.

”Indicele prețurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%. Rata inflației de la începutul anului (mai 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,7%. Rata anuală a inflației în luna mai 2026 comparativ cu luna mai 2025 a fost 10,9%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 – mai 2026) față de precedentele 12 luni (iunie 2024 – mai 2025) a fost 9,4%”, se arată în comunicatul INS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare