Vot istoric pentru supraviețuirea economică a UE, în Parlamentul European! Am instituit un scut comercial foarte agresiv ca să apărăm industria siderurgică. Vă explic simplu: în timp ce UE vrea să producă oțel mai curat, cu costuri mari, China sau India au inundat piața cu oțel ieftin, subvenționat din greu, foarte poluant. Firește că asta a prăbușit piața – sunt 100.000 de locuri de muncă pierdute în zece ani. Ei bine, din 1 iulie, cantitatea de oțel străin care poate intra în UE fără taxe scade la jumătate față de anul trecut. Orice tonă de oțel care trece peste această limită va fi taxată la vamă cu 50% (dublu). Deci devine mult prea scump pentru a mai fi adus. Și nu doar atât: vor fi reguli stricte de trasabilitate, ceea ce înseamnă că oțelul nu va mai putea fi „spălat”. Importatorii nu vor mai putea trișa, adică să aducă oțel rusesc/chinezesc trecut prin alte state terțe doar să-i schimbe actele. Va trebui dovada turnării de origine. De asemenea, avem un buton de panică. Peste 6 luni, Comisia va verifica dacă regulile sunt suficient de dure și va recomanda, după o analiză la sânge, dacă trebuie să blocăm și alte produse, anunță europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

Oțelul nu e doar economie, ci și securitate. Trenuri, poduri, mașini, tancuri, infrastructură energetică. Oțelul ieftin ne-a închis fabrici, iar a adăuga încă un element de dependență, care tot creștea, ar fi dus la un blocaj negru, în caz de criză geopolitică. Dar iată, UE va eliminat complet porțile de intrare a oțelului ieftin rusesc. Europa trebuie să fie verde, dar nu cu prețul distrugerii propriilor fabrici! Vă reamintesc că siderurgia românească supraviețuiește la limită, sufocată de costuri enorme cu energia și certificatele de carbon. Dacă oțelul ieftin continua să intre netaxat, ar fi urmat falimentul total. Ar fi fost ultima lovitură, după ce tranzacții mizerabile au distrus câteva combinate-fanion, afaceri pentru care nu îmi amintesc să fi plătit cineva. Marile dosare de corupție legate de privatizări ticăloase și devalizare au fost îngropate, clasate, prescrise. Au plătit doar muncitorii și comunitățile locale, mai spune Bogdan.



