Bolo ar trebui să demisioneze azi

La ora redactării acestui material erau strînse 254 de semnături pe moțiunea de cenzură, adică mult peste necesarul de 233 de voturi. Ceea ce, oricum am da-o, înseamnă că actualul premier nu mai are Parlamentul cu el. Prelungirea artificială a agoniei unui guvern deja condamnat nu servește țara – o blochează. Iar Bolojan are datoria morală să demisioneze chiar azi, cîștigînd timp prețios pentru instalarea altui guvern

Întrebarea legitimă, deci, este aceasta: de ce să mai așteptăm?
Matematica e simplă, politica o complică inutil.

Cînd un premier știe cu certitudine că are împotrivă mai mult de jumătate din Parlament — și o știe nu din sondaje, ci din semnături asumate public – continuarea în funcție devine un exercițiu de orgoliu instituțional, nu de responsabilitate. Fiecare zi ”cîștigată” artificial înainte de votul propriu-zis este o zi în care România funcționează cu un guvern a cărui soartă e deja decisă, incapabil să ia decizii majore fără legitimitate politică reală.

Există un argument de bun simț elementar aici: dacă știi că pierzi, pleacă înainte să fii dat afară. Nu pentru a face un favor adversarilor, ci pentru a scurta perioada de incertitudine instituțională care paralizează administrația.

Demisia ar scurta criza, nu ar adînci-o

Procedura standard după adoptarea unei moțiuni de cenzură presupune: depuenre moțiune. citit moțiunea în plen, vot în plen, demiterea guvernului, guvern interimar, consultări la Cotroceni, nominalizare premier, formare de guvern, audieri în comisii, vot de învestitură. În cel mai optimist scenariu, vorbim de săptămîni suplimentare față de momentul în care criza a devenit total predictibilă.

O demisie voluntară a lui Bolojan acum nu ar elimina complet acești pași, dar i-ar comprima semnificativ. Președintele ar putea deschide consultările imediat, fără să aștepte un vot teatral al cărui rezultat e cunoscut. Mesajul transmis piețelor financiare, partenerilor externi și cetățenilor ar fi unul de maturitate politică, nu de criză.

România are în acest moment dosare urgente pe masă: angajamentele SAFE de peste 10 miliarde de euro, negocierile bugetare, presiunea din partea Comisiei Europene pe deficitul structural. Toate acestea cer un guvern cu autoritate deplină, nu unul care supraviețuiește de pe o zi pe alta în așteptarea unui vot previzibil.

Există, desigur, contraargumentul că o demisie voluntară în fața unei moțiuni ar crea un precedent periculos — orice majoritate parlamentară ostilă ar putea, în viitor, să preseze orice premier să plece fără vot. E un argument real, dar în contextul de față este, totuși, forțat. 255 de semnături nu reprezintă o presiune — reprezintă o majoritate deja formată. Precedentul periculos nu e demisia, ci iluzia că un guvern poate guverna legitim cînd Parlamentul i-a retras încrederea înainte de vot.

În concluzie, cele 254 de semnături nu sunt doar o etapă procedurală, ci un verdict politic anticipat clar. În aceste condiții, o demisie rapidă a premierului ar fi nu doar un gest de bun simț, ci și unul de eficiență administrativă.
Pentru că, uneori, cea mai rațională decizie nu este să aștepți confirmarea inevitabilului, ci să acționezi înainte ca acesta să devină spectacol public.

Ilie Bolojan este un politician cu reputație de seriozitate și pragmatism. Tocmai de aceea, argumentul cel mai puternic pentru demisie nu vine din tabăra adversarilor săi – vine din logica pe care el însuși o aplică în administrație: nu irosești resurse într-o bătălie pe care ai pierdut-o deja. România nu își permite, acum mai mult ca oricînd, luxul unei crize politice prelungite din motive de procedură. Dacă există un premier care ar putea înțelege asta, acela este chiar Bolojan.

Decizia e la el.
Și ar trebui să îi dea și mai mult de gîndit faptul că încep să apară voci ale greilor din PNL (Valeriu Iftimie, Ionuț Stroe șamd) care spun, contrar a ce a susținut Bolojan pînă acum, că PNL trebuie să rămînă la guvernare chiar dacă premierul actual e demis. Sau faptul că UDMR-istul Tanczos Barna spune public că moțiunea va trece. (de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics)