„Astfel de inițiative, desfășurate în mai multe județe din țară, contribuie la orientarea corectă a tinerilor și la consolidarea legăturii dintre sistemul educațional și structurile de apărare”

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat astăzi la evenimentul organizat în cadrul Caravanei Forțelor Aeriene, un demers de promovare derulat la nivel național de Statul Major al Forțelor Aeriene, prin care este prezentată oferta educațională a învățământului militar.

Evenimentul a adus în atenția tinerilor oportunități concrete de formare profesională, de la învățământ liceal și postliceal, până la studii universitare de profil.

Au fost prezentate informații privind admiterea, parcursul de formare și perspectivele unei cariere în domeniul aviației militare, prin interacțiunea directă cu specialiști ai Forțelor Aeriene, elevi și studenți din instituțiile de profil.

“Astfel de inițiative, desfășurate în mai multe județe din țară, contribuie la orientarea corectă a tinerilor și la consolidarea legăturii dintre sistemul educațional și structurile de apărare.

Mult succes tuturor tinerilor care aleg acest drum!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul polonez al Apărării nu acceptă numele fasciștilor pentru unitățile armatei ucrainiene

    Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosinjak Kamis, a declarat...

    Sfârșitul politic al lui Voronin

    Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a demisionat...

    Meloni in război cu mai multe capitale europene

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu a participat la mai...

    Finlanda va dobori dronele ucrainiene

    Ministrul apărării al țării a declarat că, din moment...

    Superbul parc Aluniș din Drobeta Turnu Severin prinde contur

    La aproape un an de la debutul lucrărilor, proiectul...

    MAI DĂM NISTE MILIARDE UCRAINEI: 70 miliarde de euro de la NATO pentru Zelenski

    Țările NATO iau în considerare un nou ajutor financiar...

    Eminența cenușie de la Kremlin anunță investiții comune ruse americane

    Oportunități de investiții comune între Rusia și Statele Unite...

    Articole relationate

    Categorii populare