Șeful CJ Caraș Severin despre investițiile in sănătatea din județ

Ca președinte de Consiliu Județean, am asumat ca prioritate dezvoltarea infrastructurii spitalicești. Suntem departe de ceea ce îmi doresc, dar s-au făcut pași înainte: avem RMN nou la Spitalul Județean, avem aparat de ecografie gastro nou, s-au făcut anumite investiții la spital. S-au făcut progrese însemnate și la Oravița și Moldova Nouă. De asemenea, cred și sper că, odată cu noua conducere, s-a mai schimbat în bine și atitudinea față de pacienți. E un proces, dar cred că direcția e corectă, a anunțat președintele PSD si al CJ Caras Severin, Silviu Hurduzeu.

CE MAI SUSȚINE SILVIU HURDUZEU:

⏱️Reamintesc proiectele pe care le avem în derulare pe fonduri europene în județul Caraș – Severin:

1️⃣ Judeţul Caraş-Severin – „Amenajare compartiment cu paturi de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continuă la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2, județul Caraș-Severin” – 10.468.995,04 lei;

2️⃣ UAT Județul Caraș-Severin – „Dotarea cu echipamente medicale a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin“, buget 17.892.028,91 lei;

3️⃣ UAT Județul Caraș-Severin – „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Caraș-Severin”, buget 4.456.847,50 lei;

4️⃣ Județul Caraș Severin – „Înființarea și dotarea cu echipamente medicale a USTACC din cadrul SJU Reșița”, buget 5.285.939,81 lei (*proiect care se află în evaluare tehnică și financiară);

5️⃣ Județul Caraș Severin – „Extindere și dotare centru politraumă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, jud. Caraș-Severin”, buget 29.932.621,08 lei (*proiect care se află în evaluare tehnică și financiară);

6️⃣ Oraşul Moldova Nouă – „Construirea Centrului de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă” – 12.709.492,37 lei;

7️⃣ Municipiul Caransebes – „Construire și dotare – Centru de îngrijiri paliative, mun. Caransebeș, jud. Caraș-Severin” – 14.325.170,96 lei (*proiect care se află în evaluare tehnică și financiară);

8️⃣ Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă – „Investiții în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităților sanitare publice”, buget 2.802.706,48 lei;

9️⃣ Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă – „Zâmbet de copil – Dotarea cabinetului stomatologic din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă”, buget 1.069.978,93 lei.

💰Sunt contracte semnate de aproape 49,4 de milioane de lei și altele în stadiu de evaluare a proiectelor în valoare de alte 49,6 milioane de lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bomba fostului șef al spionajului rus în asasinarea lui Bin Laden

    FSB și CIA pregăteau un asasinat comun al liderului...

    Berea germană lovită de criză

    În Germania, producția de bere alcoolică a scăzut cu...

    Scandalul liceului românesc din Odesa

    Părinții elevilor, consiliul elevilor, cadrele didactice și locuitorii din...

    Vicepremierul rus recunoaște in premiera criza combustibililor din Rusia

    Piața combustibililor din Rusia se confruntă cu o penurie,...

    Șeful Administrației Militare din Kiev: Primarul Capitalei uzurpă Puterea

    Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, uzurpă puterea prin eliminarea...

    Un tricou bun în garderoba masculină: confort, croială și detalii care contează

    În garderoba unui bărbat, există piese care par simple...

    Criza cluburilor de noapte olandeze

    Viața de noapte din Olanda se confruntă cu dificultăți...

    Articole relationate

    Categorii populare