PROBLEME ÎN RELAȚIA LUI TRUMP CU PREȘEDINTELE POLONIEI PRO TRUMP: America nu a manifestat respect

nawStatele Unite au manifestat lipsă de respect față de celelalte țări membre ale NATO declarând războiul contra Iranului fără a le consulta în prealabil, a afirmat miercuri un înalt consilier al președintelui polonez, relatează AFP.

”Situația din Orientul Mijlociu, ce rezultă înainte de orice din decizii ale Israelului și SUA, ar fi putut face obiectul consultărilor prealabile cu aliații în cadrul NATO”, a spus Marcin Przydacz, șeful Biroului pentru politică internațională al președintelui Karol Nawrocki.

”Dacă aliatul nostru de pe malul celălalt al Atlanticului vrea un ajutor european, un minim de respect ar cere ca el să se consulte în amonte și nu doar atunci când apar probleme”, a adăugat el la postul de radio privat ZET.

În aceeași declarație, Przydacz le-a cerut totuși țărilor europene din Alianța Nord-Atlantică ”care au mijloace, de exemplu statele ce dispun de o mare flotă”, să sprijine ”cât mai rapid aliatul” american.

”Pentru că dacă noi, europenii – adică cei mai apropiați aliați ai Americii – nu îi ajutăm pe americani, va fi dificil să așteptăm de la ei un sprijin în schimb”, a accentuat oficialitatea poloneză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare