Senatoarea Horga: Codul Penal limitează hărțuirea sexuală aproape exclusiv la relațiile de muncă și la situațiile repetate

Toate femeile și toate fetele au dreptul să fie protejate de hărțuirea sexuală. Din păcate, prea multe forme de hărțuire rămân încă „invizibile” în fața legii. Astăzi, Codul Penal limitează hărțuirea sexuală aproape exclusiv la relațiile de muncă și la situațiile repetate: ”pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”, afirmă senatoarea PNL Gabriela Horga.

CE MAI SUSȚINE GABRIELA HORGA:

ℹ Dar viața reală nu arată așa. Hărțuirea poate apărea oriunde, nu doar la locul de muncă. Nu trebuie să așteptăm ca o agresiune să se repete pentru a fi luată în serios. De aceea, este esențial să schimbăm legea.

ℹ M-am alăturat demersului inițiat de Diana Buzoianu pentru redefinirea infracțiunii de hărțuire sexuală.

ℹ Propunem să fie incriminată fapta de a pretinde favoruri de natură sexuală dacă a fost utilizată orice formă de presiune asupra victimei și e de natură să-i producă acesteia o stare de temere.

ℹ Sunt prevăzute și situațiile în care fapta este incriminată:

» victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

» fapta a fost comisă de către un membru al familiei sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;

» victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic, sarcină sau o situaţie de dependenţă;

» fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

ℹ Vorbim despre protejarea fetelor și femeilor aflate în situații sensibile – în familie, în grija cuiva, în timpul tratamentului medical, în sarcină sau în orice context în care vulnerabilitatea poate fi exploatată.

Trebuie să transmitem un mesaj clar că orice formă de presiune pentru favoruri sexuale este inacceptabilă și trebuie sancționată. Astfel de practici nu pot fi tolerate într-o societate normală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare