Maratonul pentru Educație Antreprenorială a debutat in Mehedinți: Marele premiu al semifinalei județene a fost câștigat de echipa Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu Severin cu un proiect digital dedicat comunității pet-friendly

Într-o sală în care energia a peste 500 de liceeni a transformat curiozitatea în curaj și ideile în primele forme de viitor, județul Mehedinți a găzduit, prima semifinală județeană din cadrul Maratonului pentru Educație Antreprenorială – ediția a IV-a, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Evenimentul a fost organizat în premieră de CONAF Sucursala Mehedinți și marchează debutul competițiilor planurilor de afaceri din cadrul ediției a IV a, în care antreprenoriatul iese din sfera teoretică și devine experiență directă, dialog real și exercițiu de asumare pentru tinerii participanți. În acest context competitiv și inspirațional, locul I al semifinalei a fost adjudecat de echipa Colegiului Național„Traian” din Drobeta Turnu Severin, ANEMA, care a propus un proiect digital dedicat comunității pet-friendly, demonstrând că ideile relevante se nasc din nevoi reale și pot deveni soluții cu impact.

Începând cu luna octombrie a anului 2025, un număr de 185 de liceeni din Mehedinți au parcurs un proces educațional aplicat, construit în jurul întâlnirilor directe cu antreprenori, al exercițiilor de gândire strategică și al validării ideilor în fața realității economice, fiind ghidați de șase antreprenori voluntari care au înțeles că investiția în educație este, de fapt, cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung a unei societăți.

Semifinala județeană a adus în fața juriului un total de 11 echipe, formate din 55 de elevi, fiecare echipă venind cu o viziune proprie asupra unui posibil viitor, demonstrând creativitate și o maturitate surprinzătoare în înțelegerea mecanismelor de piață, a nevoilor reale ale consumatorilor și a modului în care o idee poate fi transformată într-un model de business sustenabil.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru susținut de lideri locali care au înțeles importanța acestui tip de intervenție educațională, fiind deschis prin discursurile Alexandrei DiBattista, președinta CONAF Sucursala Mehedinți, ale primarului Municipiului Drobeta TurnuSeverin, Marius Screciu, ale vicepreședintelui Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, ale inspectorului școlar general, profesor doctor Cristian Florin Harcău, precum și prin mesajul transmis de viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, care a subliniat importanța educației financiare și antreprenoriale în formarea unei economii solide și responsabile.

Sub coordonarea atentă a moderatorului Nicholas Cațianis, evenimentul a căpătat ritm și coerență, transformând o competiție într-un spațiu autentic de dialog și validare, în care fiecare idee a fost ascultată, analizată și, mai ales, respectată.

Evaluarea proiectelor a fost realizată de un juriu format din profesioniști care înțeleg, din experiență directă, greutatea unei idei transformate în business, respectiv Cristina Chiriac, președintă fondatoare CONAF și doctor în economie; Nicoleta Munteanu, vicepreședinte CONAF; Robert Spanache, manager de dezvoltare Adservio, și antreprenorul Constantin Nițu, aceștia analizând fiecare propunere prin prisma ideii de afacere, fezabilității, rezultatelor preconizate, modalității de prezentare în cadrul evenimentului.

În urma deliberărilor, marele premiu al semifinalei a fost acordat echipei ANEMA, un proiect care propune dezvoltarea unui ecosistem digital integrat dedicat deținătorilor de animale de companie, o aplicație care reunește într-un singur spațiu servicii, informații și soluții necesare unei vieți pet-friendly, demonstrând o înțelegere clară a nevoilor actuale și a direcțiilor de dezvoltare din zona digital. Echipa este formată din Erika Nicola Petrescu, Mara Alexandra Rochian, Maria Denisa Tucșan, Rebeca Gabriela Ploștinaru, Eric Vladimir Sturek și Mihai Orbu-Dumitrescu, elevi ai Colegiului Național „Traian” din Drobeta Turnu Severin, coordonați de profesorul Georgeta Ghiocel, iar performanța lor le oferă oportunitatea de a reprezenta județul Mehedinți în finala națională de la București.

Locul al doilea a revenit echipei DEEP VERIDIC, un proiect construit în jurul inteligenței artificiale, care își propune să detecteze și să combată fenomenul deepfake, contribuind în același timp la educarea utilizatorilor în ceea ce privește discernerea informațieireale de cea manipulată, proiect realizat de elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Țițeica”, sub coordonarea profesoarelor Anișoara Tănăsescu și Mariana Draga-Tătucu.

Pe locul al treilea s-a clasat echipa GOLDEN ART, care a propus un concept care îmbină muzica și arta într-un demers terapeutic și educațional, oferind servicii de meloterapie, art-terapie și creație artistică, proiect dezvoltat de elevi ai Liceului de Artă „I.St. Paulian”, coordonați de profesorul Georgeta Ghiocel, demonstrând că sensibilitatea poate deveni, la rândul ei, un model de business relevant.

Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei.

Cristina Chiriac, președinta CONAF, a declarat: „Cred cu toată convingerea că ceea ce am văzut astăzi la Mehedinți este dovada vie că o generație întreagă începe să gândească diferit, să construiască responsabil și să își asume rolul în economia de mâine.

Mulțumesc Băncii Naționale a României pentru parteneriatul strategic și pentru mesajul viceguvernatorului Cosmin Marinescu – un semnal esențial că educația antreprenorială și educația financiară trebuie să meargă împreună, dacă ne dorim o economie sănătoasă și sustenabilă.

M-a impresionat faptul că sustenabilitatea nu mai este un concept teoretic pentru acești tineri, ci un reflex, o asumare firească. Antreprenoriatul social nu mai este o excepție, ci devine direcție. Iar întrebarea pe care și-o pun – „ce lăsăm în urmă” – este, poate, cea mai matură întrebare pe care o poate avea o generație.

În esență, Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un program național prin care reducem, concret, distanța dintre școală și realitate.”

Alexandra Di Battista, președinta CONAF Sucursala Mehedinți, a declarat: „Această primă semifinală organizată la Mehedinți este rezultatul unui efort colectiv, construit cu seriozitate și încredere alături de vicepresedintele Adriana Filip și Elena Ledaru, precum și partenerii care au înțeles importanța acestui demers.

Mulțumesc Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin, Consiliului Județean Mehedinți și Inspectoratului Școlar General pentru deschiderea și susținerea oferite, partenerilor naționali care cred în educația aplicată, dar și sponsorilor locali care au ales să investească în viitorul acestor tineri.

Fiecare contribuție a contat și a făcut posibil ca acești elevi să aibă un început real de drum.

Pentru noi, la CONAF Mehedinți, acesta este începutul, și vom continua să aducem antreprenoriatul mai aproape de tineri și de realitatea lor.”

Un moment important al zilei a fost panelul vocațional, în care Andrei-Christian Nețoiu, antreprenor format în domeniul ospitalității și implicat în dezvoltarea unui business de familie, a vorbit despre construcția unei echipe solide și despre responsabilitatea deciziilor asumate, întimp ce Emilia Dorobanțu, una dintre cele mai iubite voci ale muzicii populare românești, a adus în fața elevilor o lecție despre vocație, despre răbdarea de a deveni și despre curajul de a rămâne fidel propriului drum, chiar și atunci când acesta nu este cel mai ușor.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială continuă, în această ediție, în peste 30 de județe din România, reunind mii de elevi, profesori și antreprenori într-un efort comun de a reduce distanța dintre educație și realitatea economică, iar finala națională, care va avea loc la București, va aduce împreună cele mai bune echipe din întreaga țară, într-o competiție despre idei și despre direcția în care se construiește viitorul.

Conceptul programului este înregistrat la OSIM, confirmând caracterul săuinovator și original, într-un moment în care educația antreprenorială era aproape absentă din parcursul educațional al tinerilor.

Partener strategic: Banca Națională a României (BNR)

Parteneri instituționali: Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara

Parteneri naționali: Auchan România, XP Group, Garanti  BBVA, Bizz Club, Adservio

Partener de mobilitate: Renault România 

Partener media: Radio Magic Fm

Parteneri locali: Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Inspectoratul Şcolar General

Sponsori locali: Bijuteria EVE, Brick Food and Hospitality, Casa Plăcintelor Mehedințene, Centru Medical ProLife Med, Intim SRL, Nitela, Taverna Restaurant Sârbesc

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Ministrul omanez de externe: Statele Unite au pierdut controlul asupra politicii lor externe

    Operațiunea militară împotriva Iranului arată că Statele Unite au...

    Armata americană cere peste 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiului din Iran

    Armata americană solicită finanțare suplimentară de peste 200 de...

    Articole relationate

    Categorii populare