Șeful CJ Dâmbovița anunță: Alături de parlamentarii PSD Dâmbovița, am pregătit amendamente importante la buget pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru achiziția de aparatură medicală performantă. Apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente

Suntem în plină procedură de depunere a amendamentelor la Legea Bugetului de Stat, iar până duminică, la ora 17:00, fiecare parlamentar de Dâmbovița trebuie să spună clar ce susține. Alături de parlamentarii PSD Dâmbovița, am pregătit și de această dată amendamente importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru achiziția de aparatură medicală performantă. Nu cerem privilegii și nu inventăm pretexte. Cerem ceea ce este necesar pentru sistemul de sănătate din județul nostru. De aceea, apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici tăcerea, nici absența, nici fuga după explicații nu mai merg când vorbim despre astfel de subiecte, a anunțat șeful CJ si al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prim vicepreședinte la nivel central.

În ultimii ani, astfel de amendamente depuse alături de parlamentarii PSD Dâmbovița au fost aprobate, iar rezultatele se văd deja în sistemul medical dâmbovițean: mamograf digital, echipament RMN, aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în Laboratorul de Toxicologie al SJUT și finanțare pentru aparatul angiograf, care deja a salvat sute de vieți în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. În același timp, datorită acestor amendamente, anul trecut, Spitalul Orășenesc Pucioasa a primit finanțare pentru modernizarea unității medicale, astfel încât pacienții din zonă să beneficieze de condiții mai bune de tratament.Când ne referim la sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice. Există doar obligația de a vota corect, mai spune Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare