Rareș Bogdan: Este un document semnat în 2005 între statul român și Statele Unite prin care americanii pot folosi baza Kogălniceanu

Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că decizia ca Statele Unite ale Americii să poată utiliza baza militară de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu nu implică România în războiul din Orientul Mijlociu și că temerile privind intrarea țării într-un conflict sunt nejustificate.

Rareș Bogdan a declarat – în exclusivitate pentru Ps News – că prezența bazelor americane și NATO pe teritoriul României reprezintă o garanție de securitate și un factor care contribuie inclusiv la atragerea investițiilor.

„Atâta timp cât ai baze americane și NATO pe teritoriul tău, ai o umbrelă de securitate pentru toți românii. Acest lucru este o garanție și pentru cei care vor să investească în România”, a spus europarlamentarul.

Potrivit acestuia, România trebuie să își respecte angajamentele față de partenerii occidentali, inclusiv atunci când aceștia solicită utilizarea infrastructurii militare existente.

Rareș Bogdan a explicat că există un acord semnat încă din 2005 între România și Statele Unite, care permite folosirea bazei de la Mihail Kogălniceanu de către armata americană.

„Este un document semnat în 2005 între statul român și Statele Unite prin care americanii pot folosi baza de la Kogălniceanu în orice moment. Din punctul meu de vedere, nici măcar nu era nevoie de o nouă aprobare”, a afirmat el.

Europarlamentarul a apreciat totuși faptul că decizia a fost discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și ulterior votată în Parlamentul României.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare