O mamă, indiferent de funcție și poziție socială, este o MAMĂ! Durerea și emoțiile unei mame nu au culoare politică! O mamă își va apăra mereu copilul, exact cum face o leoaică în sălbăticie.Mi s-a strâns sufletul când am ascultat durerea din glasul Dacianei Sârbu și i-am văzut, pe alocuri, neputința exprimată prin lacrimi. Am văzut o mamă disperată! Doar cine are sufletul înnegurat de ură poate vedea “teatru” în suferința unei mame. Sunt foarte multe întrebări rămase fără răspunsuri și la fel de multe răspunsuri au fost răstălmăcite, necrezute etc. Vedem, însă, cât de mult rău public poate face să nu răspunzi ferm, cu Da sau Nu, la întrebări publice, afirmă pe Facebook europarlamentarul PSD Gabriela Firea.
CE MAI SUSȚINE GABRIELA FIREA:
Singurul lucru cert este că o fetiță, minoră, plecată să dea o testare la o facultate în Emiratele Arabe Unite nu a fost urcată în avionul pus la dispoziție de statul român, după ce tot autoritățile noastre din zonă au chemat-o, prin universitatea la care plecase, să se alăture grupului.
Într-o astfel de situație, nici nu ar trebui să conteze numele mamei sau al tatălui, ci doar faptul ca un minor e prins, singur, într-o zonă de conflict militar. Și că statul român nu și-a protejat suficient și nu și-a adus acasă un cetățean minor! Ca se numește Ponta sau altfel, e tot un cetățean român, cu aceleași drepturi!
Sunt cu totul alături de mama Daciana! Orice mamă ar trebui să facă asta, fie că e ministru sau nu, politician, om de afaceri etc.
Și, da, trebuie să se afle adevărul, să se facă lumină, iar cei vinovați să plătească. Cândva erau campanii în care o parte a politicienilor ne spuneau ca “toți știau”. Ei bine, se pare ca și acum știu, dar tac!
Ce părinte din lumea asta nu ar fi încercat să facă orice putea omenește ca să-și aducă copilul acasă? Acum găsim o vină și “meseriei” de părinte? Sigur, orice părinte trebuie să respecte reguli. Nu am, însă, niciun motiv să nu o cred pe Daciana când spune că nu s-au făcut intervenții și că Irina nu lua locul vreunui alt copil prins în război.
Am cunoștințe care au fost prinse în război, majoritatea fiind acolo într-o simplă vacanță. Știu în ce teroare au stat în toate aceste zile și ce eforturi au făcut cu toții să găsească soluții pentru a pleca spre casă. Unii au reușit cu forțe proprii, alții nu.
Acest caz grav mi-a arătat, încă o dată, câtă lipsă de încredere există în spațiul public românesc și cât de mult acceptă unii oamenii să nu gândească cu propria minte și să reacționeze cu propriile emoții. Nu totul se petrece după “punctajul” de partid!
