Rareș Bogdan: Europa riscă să devină o citadelă roasă de molii

Cât mai durează teroarea militaro-economică a axei Teheran-Moscova-Beijing? Când tot ce ne dorim este să fim în siguranță și să avem certitudinea că puștii noștri vor trăi într-o lumea mai puțin periculoasă, politicienii care pun sub semnul întrebării investițiile în apărare (gen scutul de la Deveselu plus cele ce urmează) poate devin conștienți că este important să ne apărăm casa. Uniunea Europeană. Nu știm cât de solidă e axa Moscova-Teheran-Beijing, dar trebuie să ne apărăm casa. Axa Bruxelles-Washington DC. Nu sunt doar ziduri goale, dar dacă nu o apărăm cu seriozitate, Europa riscă să devină o citadelă roasă de molii. Ne vom pierde rădăcinile, vom nărui istoria care ne-a învățat că dictatura, totalitarismul, teroarea sunt incompatibile cu spiritul, că Europa este leagănul ideilor generoase, că și-a apărat mereu civilizația și credința, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan pe Facebook.

Aș dori ca cei care plutesc în norișorii progresismului să-și imagineze absența libertății, să încerce să trăiască un minut în pielea unor oameni care nu știu ce le aduce ziua de mâine. Sau dacă mai vine. Partea bună a nenorocirilor este că ne unesc. Dar n-am putea să fim mai uniți fără să le așteptăm? N-am putea să nu uităm cine ne sunt aliații, cine ne-a fost alături în clipe de dezastru și cine a dorit (și încă dorește) să ne distrugă? Ce se întâmplă în Orientul Mijlociu reprezintă și o hârtie de turnesol. Este interesant cum își luminează fața, cotloanele, conștient sau nu, toți cei care susțin, mai voalat sau mai manifest, axa Moscova-Teheran-Beijing, interesele acesteia. Apărarea Europei este o prioritate de care liderii UE sunt conștienți. Au început discuții cu SUA privind măsurile defensive pentru protejarea personalului militar și civil din Orientul Mijlociu și am convingerea că această criză va scurta distanța dintre DC și Bruxelles. Mințile europenilor și americanilor, împreună, sunt singurele care pot ajunge la soluții care să aducă pacea. Asta se află pe buzele celor mai mulți, în aceste zile, la Bruxelles, mai spune Bogdan.

CE MAI SUSȚINE RARES BOGDAN:

La Parlamentul European începe o săptămână de lucru care încearcă să păstreze agenda. Dar toată lumea discută despre Orientul Mijlociu și ce urmează.

Câteva teme de pe agendă:

***Comisia LIBE – despre riscurile sistemelor AI asupra pluralismului mass-media și autonomiei editoriale; extinderea derogărilor de la normele de confidențialitate online, pentru a permite companiilor să detecteze materiale care prezintă abuzuri sexuale împotriva copiilor

***Prioritățile Parlamentului European la bugetul pe 2027, în pregătirea plenului de săptămâna viitoare; după votarea poziției, urmează negocieri cu Comisia și Consiliul.

***situația crizei de locuințe accesibile din UE

***susținerea Politicii Agricole Comune în perioada 2028-2034

***pregătirea plenului de săptămâna viitoare, care are pe agendă relațiile politice UE-SUA, achizițiile comune în apărare, coordonarea politicilor economice, extinderea, pachetul energetic pentru cetățeni, întărirea relației cu Canada, serviciile pentru călători. Mai mult ca sigur, președinții grupurilor politice vor include pe agendă și situația din Orientul Mijlociu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Microdramele chinezești de 11 miliarde de dolari

    Episoadele de două minute, cândva considerate telenovele de nivel...

    Articole relationate

    Categorii populare