Șeful CJ Caras Severin despre criza economică declanșată de Bolo: Am mai văzut asta în vremea lui Băsescu și a lui Boc. Dar și pe vremea lui Ceaușescu

Președintele PSD si al CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, reacționează după ce datele oficiale arată că România a intrat în recesiune tehnică și îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a împins economia în contracție prin tăieri și majorări de taxe.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică confirmă intrarea României în recesiune tehnică, după două trimestre consecutive de scădere economică. În acest context, liderul PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, susține că evoluția negativă este consecința directă a „efectului Bolojan”.

„Institutul Național de Statistică doar ce a publicat datele care arată că România a intrat în recesiune tehnică: două trimestre consecutive de contracție economică. Având în vedere că, în prima jumătate a anului 2025, am avut creștere, este clar că această recesiune este efectul Bolojan. Pot să intre toți postacii din lume ai PNL și USR să mă critice, dar realitatea este că, dacă tai mereu, dacă reduci investițiile, dacă mărești taxele și impozitele, efectele vor fi mereu o criză economică și un dezastru social”, a scris, pe contul său de socializare, liderul PSD Caraș-Severin.

Am mai văzut asta în vremea lui Băsescu și a lui Boc. Dacă vreți, chiar și pe vremea lui Ceaușescu, atunci când s-a plătit datoria externă și economia a intrat în colaps, iar românii o duceau foarte greu. Sunt de acord că trebuie făcute eforturi pentru reducerea deficitului, dar nu într-o manieră pompieristică și heirupistă, care duce, inevitabil, spre dezastru. Eu sper că, după acest duș rece, premierul va înțelege că avem nevoie de buget și că este nevoie de investiții în infrastructura locală. Perseverența pe calea actuală ne-ar aduce aminte de celebrul citat al lui Iorga cu privire la cine e consecvent până la capăt”, a subliniat Hurduzeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Zelenski cere demisia primului ministru

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut demisia prim-ministrului Iulia...

    Când va avea loc discursul lui Viktor Orbán la Băile Tușnad

    A fost anunţată data discursului tradițional al lui Viktor...

    Articole relationate

    Categorii populare