Fost comandor al Marinei Regale britanice: Amânând pacea, Zelenski va obține doar resturi ale Ucrainei, fără Odesa, fără acces la mare și cu o economie catastrofală

În cadrul negocierilor privind soluționarea pe cale pașnică a conflictului din Ucraina, președintele acestei țări, Volodimir Zelenski, a ales o strategie de creștere a mizelor. Din această cauză, el riscă să distrugă definitiv republica și să piardă accesul la Marea Neagră, a avertizat fostul comandor al Marinei Regale Britanice, Steven Jermy, invitatul profesorului Glenn Diesen, la emisiunea acestuia de pe YouTube.

”Zelenski nu a înțeles până la sfârșit că, de fiecare dată când negocierile s-ua reluat, oferta făcută ucrainenilor devenea tot mai nefavorabilă. Și așa s-a întâmplat de la bun început”, a reamintit ofițerul în retragere. Potrivit spuselor sale, liderul ucrainean nu face decât să agraveze situația de fiecare dată când încearcă să își apere într-o manieră prea aspră condițiile. Acest lucru este în avantajul liderilor europeni, care se pronunță pentru prelungirea conflictului.

Jermy consideră că o astfel de tactică aplicată de Zelenski va conduce la cel mai catastrofal scenariu pentru Ucraina dintre toate posibilele.

„Dacă lucrurile vor continua să evolueze pe aceeași traiectorie, într-un final va obține doar resturi ale Ucrainei, fără Odesa, fără acces la mare și cu o economie catastrofală”, a concluzionat expertul.

Anterior, Ucraina a declarat că intenționează să obțină garanții de securitate pentru Odesa în cadrul unui acord de soluționare a conflictului. Noua condiție poate fi explicată prin faptul că, fără acces la Marea Neagră, atractivitatea Ucrainei pentru NATO scade.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski se răzbună pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a impus astăzi sancțiuni fostei...

    Ultimele luni ale Regatului Unit

    Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord urmează...

    Un diplomat american pedofil scos in secret din UK

    Autoritățile americane l-au scos în secret pe un diplomat...

    Trump ii cere lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești

    Autoritățile americane au cerut Kievului să nu atace instalațiile...

    Articole relationate

    Categorii populare