Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, clarifică situația tronsonului Caransebeș – Topleț, din DN 6, sector cunoscut drept „drumul morții”, din cauza numărului mare de accidente care au loc pe el.

„Cunosc foarte bine situația de pe DN6/E70. Nu e nevoie să-mi spună acest lucru domnul parlamentar AUR Samuel Miclău. Mai ales că încearcă să inducă, intenționat sau din necunoaștere, ideea că respectivul drum ar fi în administrarea Consiliului Județean”, a reacționat Silviu Hurduzeu, după ce deputatul Samuel Miclău a atras atenția asupra stării dezastruoase în care se prezintă acest sector de drum.

Hurduzeu a explicat că, deși DN6 nu este în subordinea Consiliului Județean, este important ca drumul să fie practicabil și să nu genereze probleme cărășenilor. „Deși nu e în subordinea CJ, am purtat mai multe discuții, pe parcursul ultimelor săptămâni, cu reprezentanții CNAIR (Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara) pe acest subiect și mi s-au explicat câteva lucruri punctuale”, a subliniat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Potrivit declarațiilor șefului CJ, drumul este în garanție, iar compania care a câștigat contractul de execuție – Drumuri și Poduri Banat (DPD) – efectuează deja „lucrări zilnice de reparație”.Intervențiile de astupare a gropilor nu rezistă însă prea mult, din cauza fenomenului îngheț-dezgheț, mai precizează Hurduzeu, și au un caracter temporar, urmând ca atunci când temperaturile o vor permite „să se facă lucrări de reparație mai extinse”.

Hurduzeu îl încurajează pe Miclău să continue demersurile anunțate, sfătuindu-l însă ca, înainte de a face acuzații, să se informeze mai bine.

„Îl încurajez pe domnul deputat Miclău să facă toate demersurile pe care le-a anunțat. Mă bucur să văd că e implicat în ceea ce se întâmplă la nivel județean. Cred însă că ar trebui să fie ceva mai precis când arată cu degetul. Nu aș vrea să transform în sac de box compania care a executat lucrarea. Și, nu, nu este apropiată de PSD, mai ales că are și alte contracte în județ și în Banat în general”, a concluzionat președintele CJ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    Articole relationate

    Categorii populare