Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează în perioada 3-6 februarie o vizită de lucru la Washington, unde va avea loc prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, la invitația secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, transmite MAE.
Potrivit sursei citate, delegația României, condusă de ministrul de Externe, va participa la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, organizată în data de 4 februarie, la Washington D.C. Acest summit urmărește întărirea cooperării internaționale pentru a asigura lanțuri de aprovizionare sigure și diversificate, la nivel bilateral, cât și UE-SUA.
Întâlnirea vizează abordarea strategică asupra domeniului, urmând să fie discutate, pe parcursul anului, propuneri de parteneriate comerciale, în baza unui grup de lucru tehnic la nivelul Guvernului României, pentru facilitarea investițiilor strategice în domeniu.
‘Consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic, precum și dezvoltarea oportunităților pentru investiții comune fac parte din obiectivele cheie ale Guvernului României în acest an și din creșterea poziționării României ca actor cheie european pentru autonomia strategică în domeniul esențial al mineralelor rare’, arată ministerul român.
Delegația României este alcătuită din șeful cancelariei premierului, Mihai Jurca, și consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete.



