spot_img
vineri, 16 ianuarie, 2026
-2.5 C
București

Ungaria nu va tolera critici, comentarii sau interferențe ale ambasadorilor statelor UE in alegerile din aprilie

Guvernul ungar nu va tolera critici, comentarii sau interferențe ale ambasadorilor statelor UE asupra alegerilor legislative din luna aprilie, a avertizat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează agențiile MTI și EFE.

‘În mod clar Bruxelles-ul se pregătește intens pentru alegerile din Ungaria’, a remarcat ministrul Szijjarto înaintea unei întâlniri cu ambasadorii statelor UE acreditați în Ungaria. ‘Bruxelles-ul dorește la Budapesta un guvern care să spună ‘da’ războiului, migrației și ideologiei de gen. Noi am spus de mulți ani ‘nu’ Bruxelles-ului, ‘nu’ războiului, migrației și ideologiei de gen’, a amintit șeful diplomației ungare, într-un comunicat.

‘Este evident că, în fața așteptatei înfrângeri a partidului Tisza (de opoziție), ei încearcă acum să facă totul pentru a eroda încrederea în sistemul nostru electoral, deja ne acuză de manipulare și urmăresc să ne discrediteze. Nu vom accepta asta’, a subliniat ministrul ungar de externe.

‘Noi nu criticăm sistemele electorale ale altor țări, prin urmare dorim ca al nostru să fie de asemenea respectat’, a indicat Peter Szijjarto, precizând că i-a convocat pe toți ambasadorii statelor UE pentru a le clarifica rolul.

‘Un ambasador aflat la post în Ungaria nu are nicio treabă să se amestece în alegerile noastre. Nu vom accepta nicio critică sau comentariu asupra alegerilor din Ungaria’, a atenționat ministrul ungar de externe.

El a avertizat că ambasadorii care ‘se amestecă, comentează, critică sau interferează’ în procesul electoral ‘vor avea activitatea la Budapesta extrem de îngreunată în viitor. Ei nu se vor putea întâlni cu niciun responsabil din administrația publică și nu vor avea acces mai sus de nivelul de director adjunct de departament’ în ministere.

‘Noi cerem respect, cerem ca suveranitatea noastră să fie respectată’, a concluzionat ministrul Peter Szijjarto.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a amenințat cu tarife vamale țările care se opun planurilor americane pentru Groenlanda

    Președintele american Donald Trump a amenințat cu tarife vamale...

    Grecia intenționează să își extindă apele teritoriale chiar dacă Turcia amenință cu război

    Grecia intenționează să își extindă apele teritoriale, inclusiv posibil...

    Cine cred rușii că va urma după Venezuela și Groenlanda

    Este greu de crezut că ultimii pași de politică...

    Canada face ochi dulci Chinei pentru a scăpa de americani

    Canada s-a angajat să reducă tarifele pentru vehiculele electrice...

    Președintele ceh cu Zelenski: Ucraina este pregătită să facă concesii dureroase

    Președintele ceh Petr Pavel, într-o conferință de presă comună...

    Șeful Mossad la Miami pentru Iran

    Directorul agenției de informații israeliene Mossad, David Barnea, a...

    Articole relationate

    Categorii populare