Gino Iorgulescu a precizat public după interviul fiului său că ”Mario Iorgulescu nu are capacitate de exercițiu, că suferă de afecțiuni medicale psihice grave, din păcate ireversibile”.
”În calitate de tată și tutore legal al fiului meu, Mario Iorgulescu, îmi exprim public profunda dezamăgire și indignare față de decizia de a difuza un interviu cu acesta, în pofida faptului că, în prealabil, prin intermediul avocatului meu, am încunoștințat oficial atât trustul de presă, cât și jurnalistul care a realizat interviul, cu privire la situația medicală și juridică reală a fiului meu.
Am comunicat în mod expres și documentat faptul că Mario Iorgulescu nu are capacitate de exercițiu, că suferă de afecțiuni medicale psihice grave, din păcate ireversibile, și că se află sub măsura tutelei, aceasta fiind instituită atât în Italia, cât și în România, subsemnatul având calitatea de tutore legal recunoscut de autoritățile competente.
Cu toate acestea, aceste informații esențiale, comunicate cu bună-credință și în scopul prevenirii unui prejudiciu grav, au fost ignorate, iar materialul a fost publicat, expunând o persoană bolnavă, vulnerabilă, lipsită de discernământ, unei presiuni mediatice nejustificate și profund nocive”, se arată în comunicatul lui Gino Iorgulescu.
”A părăsit necontrolat clinica în care era internat, fără tratament și fără supraveghere de specialitate”
În plus, Iorgulescu senior a mai menționat că la momentul realizării interviului, fiul său nu s-ar fi aflat sub control medical, după ce ar fi plecat necontrolat din spital.
”Menționez, de asemenea, că la momentul realizării presupusului interviu, Mario se afla în afara oricărui cadru medical, după ce a părăsit necontrolat clinica în care era internat, fără tratament și fără supraveghere de specialitate, motiv pentru care afirmațiile făcute de acesta nu pot fi luate în considerare sub nicio formă, fiind rezultatul unei stări de dezorganizare psihică și delir, incompatibilă cu exprimarea unei voințe lucide”.
Gino Iorgulescu a mai spus despre fiul său că este o persoană cu ”handicap, cu certificat de dizabilitate recunoscut atât în Italia, cât și în România” și că ar trebui protejat de către mass-media.
”Subliniez cu toată responsabilitatea că fiul meu nu este un subiect de presă, nu este un personaj public, în sensul exploatării senzaționaliste, ci este o persoană cu handicap, cu certificat de dizabilitate recunoscut atât în Italia, cât și în România, care are dreptul fundamental la demnitate, viață privată și protecție împotriva stigmatizării.
De-a lungul timpului, mass-media a profitat în mod repetat de starea de vulnerabilitate a fiului meu, existând inclusiv plângeri penale formulate împotriva unor jurnaliști, însă, în mod regretabil, autoritățile statului nu au adoptat până în prezent nicio măsură concretă de protecție a unei persoane cu dizabilitate psihică gravă.
Constatând cu dezamăgire lipsa unor măsuri reale și efective de protecție la nivel național, vom sesiza fără ezitare autoritățile internaționale competente, în vederea sancționării tuturor acestor abuzuri și a încălcărilor sistematice ale drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități.
Pe această cale, adresez o rugăminte fermă tuturor entităților mass-media ca, pe viitor, să se abțină de la orice referire la persoana lui Mario Iorgulescu, la starea sa de sănătate sau la aspecte ce țin de viața sa privată, înțelegând că orice astfel de demers nu poate avea decât un caracter abuziv și discriminatoriu.
Totodată, lansez un apel public către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, solicitând o implicare mai activă și mai vizibilă în protejarea persoanelor care suferă de afecțiuni psihice grave, persoane care, asemenea fiului meu, nu se pot apăra singure împotriva expunerii, stigmatizării și abuzului mediatic.
O societate se judecă nu după cum își tratează oamenii puternici, ci după cum își protejează cei mai vulnerabili membri. Gino Iorgulescu, Tată și tutore legal al lui Mario Iorgulescu”, a mai spus Gino Iorgulescu în comunicatul său lansat luni.


