Putin: China şi Rusia pot depăşi împreună orice dificultate

China şi Rusia pot depăşi dificultăţile cu care se confruntă printr-o cooperare mai strânsă, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, după întrevederea pe care a avut-o cu omologul său chinez, Xi Jinping, informează ABC News, transmite Mediafax.

„Prin eforturi comune, putem depăşi toate problemele cu care ne confruntăm„, a declarat Vladimir Putin.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se află în oraşul rus Ufa pentru reuniunile organizaţiei statelor emergente BRICS şi Grupului de cooperare de la Shanghai.

„Vladimir Putin şi Xi Jinping au abordat subiecte de pe agenda economică şi probleme-cheie de la nivel internaţional şi regional”, a comunicat Kremlinul.

Ministrul rus pentru Dezvoltarea Economică, Aleksei Uliukaev, a declarat că tema problemelor economice ale Greciei nu va fi abordată la summitul BRICS.

Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri şi cu premierul Indiei, Narendra Modi, discutând despre un posibil acord comercial între New Delhi şi Uniunea Economică Eurasiatică.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare