De Adriana Stoicescu, judecător
22 DECEMBRIE
La 36 de ani de la cucerirea Libertăţii, un nefericit arc peste timp ne duce înpoi.
Dacă în 1989 Elena Ceuşescu dorea ca Timişoara să fie rasă de pe suprafaţa pământului, iar timişorenii ucişi, astăzi, de la cel mai înalt nivel al unui stat decrepit, se cere desfiinţarea puterii judecătoreşti.
Un cuplu de tristă amintire a fost înlocuit cu un binom complet teleghidat care, iată, urmează să pună cruce democraţiei.
Fără urmă de ironie, jos pălăria în faţa păpuşarilor.
Începută în urmă cu vreo 15 ani, acţiunea de distrugere a puterii judecătoreşti se îndreaptă, în sunete de marş funebru, spre final.
Punctul de pornire a fost lupta anticorupţie, în numele căruia unii procurori, plini de zel, au executat oameni, dovediţi, după ani de procese, nevinovaţi, spre slava unora care îşi doreau puterea absolută şi impunitate veşnică.
După un respiro, a venit marea resetare, opera oamenilor politici ai momentului, iresponsabili, hoţi neprinşi, deci negustori cinstiţi, degrabă mânuitori de cuvinte alese.
Mişcarea cu pensiile, asmuţirea populaţiei, inducerea în mentalul colectiv a sintagmelor pensii nesimţite, speciali nesimţiţi şi eliberatori de corupţi, au prins deîndată.
Totul a fost bine gândit, aşa cum se poate constata azi, când, iată, în aplauzele inconştienţilor, preşedintele ţării îşi bagă, fără pic de graţie, picioarele în Constituţie, iar primul ministru scuipă mojiceşte puterea judecătorească, încropind grupuri de lucru pe teme justiţiei cu lăutari şi activişti pentru drepturile ciocârliilor şi hamsterilor.
O ţară în derivă va primi lovitura finală, (ca să nu spun soluţia finală, că iar se inflamează marii fani iudaici, fără să ştie despre ce vorbesc) prin scoaterea puterii judecătoreşti din arhitectura statală, transformând-o într-un breloc la cingătoarea brăcinarilor slinoşi ai politicienilor analfabeţi, dar ştiutori de drept constituţional, învăţat la birtul din colţ.
Ceea ce fac azi preşedintele şi primul ministru nu e întâmplător, e o acţiune atent moşită, menită să distrugă statul.
Atât.
Şi pentru că, aşa cum e ea, cu bube şi minusuri, cu frustraţi şi nemulţumiţi, cu acoperiţi sau prea descoperiţi, lucrând cu legi proaste şi oameni puţini, spaţii insalubre şi friguroase, justiţia e singura ce se mai poate opune mizeriei care va să vină, trebuie distrusă.
E simplu:
Distrugem CSM-ul, distrugem ICCJ, aducem oamenii de casă ai politicului (ăla bun, european) şi dirijăm dosarele, dar cum vrem noi, cum am învăţat noi.
Urlăm împotriva prescripţiei, de noi legiferată, atent gândită, dar aplaudăm când dosarele corupţilor din ograda noastră stau bine ascunse, într-un sertărel.
Ne întoarcem la Înalta de pe vremea când era partener de nădejde al securităţii, la Consiliul care îi ţinea pe juzii de la Oradea în anticameră, umiliţi şi fără salariu, ani de zile, în timp ce erau hăituiţi de nişte funcţionăraşi dornici de afirmare.
Ne întoarcem la producţia de plicuri galbene, la culoarele spre câmpul tactic, la toate mizeriile care au distrus destine si pentru care nimeni, niciodată nu va răspunde.
Pentru că totul trebuie înviat, ca să fim siguri că ţara asta va fi vândută toată la fier vechi, pe 30 de arginţi, că va deveni un depozit de muniţii, loc de adăstare pentru soldaţi dornici de fetiţe vesele, cimitir al speranţelor unui neam care, în urmă cu 36 de ani, a crezut că L-a prins pe Dumnezeu de picior, în timp ce ieşea, cu mâinile goale, în faţa gloanţelor.
Azi, nu avem gloanţe. Încă…
Dar nici pe Dumnezeu nu L-am prins de picior.
Era Lucifer, mascat în înger….
