„Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și Viorel Micula au angajat o firmă americană de lobby pentru conflictul de sute de milioane de euro cu statul român, iar primele roade deja apar. Marele site conservator și pro-trumpist Newsmax publică un articol de-a dreptul apocaliptic în care România e acuzată că UE joacă un joc periculos folosind România ca vîrf de lance, întru sfidarea instanțelor americane și periclitînd interesele economice ale companiilor americane în Europa, ceea ce ar reclama intervenția urgentă a adminsitrației Trump. Una peste alta, fix tichia de mărgăritar care lipsea țării noastre, și așa într-un stadiu de îngheț aproape total în relația cu SUA, transmite Inpolitics.

Reamintim pe scurt: conflictul principal dintre frații Ioan și Viorel Micula (proprietarii grupului European Food & Drinks) și statul român durează de peste 20 de ani și implică un litigiu arbitral internațional complex, cu ramificații în justiția europeană și americană. 
La sfîrșitul anilor ’90, statul român a introdus o schemă de facilități fiscale (scutiri de impozite, TVA, taxe vamale) pentru investiții în zone defavorizate, inclusiv în județul Bihor (Ștei-Nucet).

Frații Micula, cetățeni suedezi de origine română, au investit masiv în fabrici de alimente și băuturi (European Food, European Drinks etc.), bazîndu-se pe promisiunea că aceste facilități vor dura pînă în 2009. În 2005, în contextul negocierilor de aderare la UE, România a abrogat prematur schema, considerînd-o incompatibilă cu regulile UE privind ajutorul de stat.

În 2005, frații Micula au dat în judecată România la ICSID (Centrul Internațional pentru Reglementarea Disputelor privind Investițiile, de pe lîngă Banca Mondială), invocînd Tratatul bilateral de investiții România-Suedia (2002). În 2013, tribunalul ICSID a decis în favoarea lor: România a încălcat standardul de tratament echitabil, obligînd statul să plătească despăgubiri de circa 356 milioane dolari (plus dobînzi). România a plătit parțial în 2019 (circa 912 milioane lei, echivalentul a cca.215 milioane dolari), sub presiunea executărilor silite (inclusiv sechestre pe acțiuni la companii de stat ca ROMATSA sau Nuclearelectrica). Comisia Europeană a considerat plata ca ajutor de stat ilegal (încălcînd regulile UE post-aderare 2007) și a ordonat recuperarea sumelor. În 2024, Tribunalul UE a confirmat că despăgubirile reprezintă ajutor ilegal, obligînd România să recupereze banii (total cca.400 milioane euro).

Anul acesta, statul român încearcă recuperarea prin executări silite și sechestre pe bunurile fraților Micula și firmelor lor. În noiembrie 2025, procurorii au efectuat percheziții (Operațiunea Jupiter) la firmele grupului, suspectînd delapidare și evaziune fiscală: transferuri ilicite de active (cca.163 milioane lei) pentru a evita recuperarea datoriei către stat. Frații Micula neagă acuzațiile, afirmînd că tranzacțiile sunt legale și că totul e parte din conflictul juridic mai larg. Ei au angajat o firmă de lobby în SUA pentru a presa executarea deciziei ICSID (curți americane au respins argumentele României bazate pe dreptul UE, considerînd disputa pre-aderare). Cazul așteaptă verdicte finale la Curtea de Justiție a UE; România riscă să piardă sute de milioane dacă nu recuperează, dar frații luptă pentru executarea award-ului.

European Drinks, reamintim, a fost creată în Bihor după revoluție de frații Micula împreună cu vărul lor, Cornel Popa, mulți ani director general al companiei, ulterior convertit la politică și promotorul lui Ilie Bolojan în cariera politică a acestuia. Mai trebuie spus că, pe cînd era premier, în 2019, Ludovic Orban a dat de la buget fraților Micula, în contextul conflictului, o despăgubire de peste 900 milioane lei, susținînd că plata a fost o obligaţie legală a statului român, în urma unei hotărâri definitive a Curţii de Arbitraj.

Acum, siteul american trumpist Newsmax atacă România într-un material cu un ton extrem de grav, pe marginea conflictului cu frații miliardari Micula, deși nu îi nominalizează explicit.

”Americanii aud rareori despre Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID), însă acesta este unul dintre pilonii discreți ai stabilității economice globale. Întregul sistem se bazează pe un principiu simplu: statele membre trebuie să își respecte angajamentele”scrie Newsmax.

”Atunci cînd un guvern pierde un caz de arbitraj într-un tribunal neutru, el plătește despăgubirea stabilită. Această predictibilitate este ceea ce le permite companiilor americane să investească în străinătate cu încredere.
România amenință acum această fundație.

De mai bine de un deceniu, România este implicată într-un litigiu cu investitori suedezi cărora li s-au promis facilități fiscale în schimbul investițiilor în România — investiții realizate, de altfel, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro.
Aceste facilități au fost apoi retrase brusc, pe măsură ce România s-a grăbit să îndeplinească cerințele de aderare la Uniunea Europeană, la mijlocul anilor 2000.
Tribunalul ICSID a decis în favoarea investitorilor în 2013. România a contestat decizia și a pierdut, în mod repetat. Instanțele federale americane au confirmat hotărîrea și au pronunțat o decizie definitivă pentru suma de 356 de milioane de dolari. Cu toate acestea, România ridică din umeri și refuză să plătească.

Motivul?
O tendință tot mai pronunțată a Comisiei Europene de a declara că plata unor astfel de despăgubiri ar constitui „ajutor de stat” ilegal, în temeiul dreptului european al concurenței.
Bruxelles-ul își arogă autoritatea de a bloca respectarea, de către un stat suveran, a obligațiilor sale internaționale asumate prin tratate obligatorii.
Iar în acest caz, a instruit România să ignore atît Convenția ICSID, cît și o hotărîre a unei instanțe federale americane.
Consecințele au trecut de la îngrijorătoare la alarmante.
Poziția Comisiei în materia ajutorului de stat nu doar că a determinat România să refuze plata, ci a declanșat și o acțiune agresivă de „recuperare” care echivalează cu o expropriere propriu-zisă.
Situația a degenerat într-un scenariu în care investitorii prejudiciați ajung să fie trași la răspundere de exact statul care a încălcat dreptul internațional. România solicită rambursarea sumelor datorate în baza hotărîrii ICSID.

Acest lucru plasează Statele Unite într-o poziție inconfortabilă.

Comportamentul României transmite investitorilor americani care operează în Uniunea Europeană că nu se mai pot baza pe dreptul internațional.
Contractele lor sunt valabile doar pînă cînd Bruxelles-ul decide contrariul.
Aceasta se întîmplă exact într-un moment în care România face presiuni pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Calitatea de membru OECD este rezervată statelor care demonstrează transparență, respectarea statului de drept și a angajamentelor internaționale și care cîștigă încrederea celor care deja respectă aceste standarde.

În acest context, este dificil de înțeles cum ambasadorul SUA la OECD, sau orice membru-cheie, ar putea reconcilia ambițiile României cu refuzul acesteia de a se conforma unor hotărîri judecătorești americane obligatorii.
România este un aliat NATO, găzduind trupe americane și sisteme de apărare antirachetă.
Poate fi considerată de încredere, pentru angajamente cu miză mai mare, o țară care ignoră deciziile justiției americane — și poate ea fi admisă într-o instituție construită pe încredere reciprocă și respectarea legii?
Spania, confruntată cu interferențe similare ale UE după litigiile privind energia regenerabilă, a găsit în cele din urmă o cale de a-și respecta obligațiile. România a ales sfidarea. Iar această alegere are consecințe.

Washingtonul ar trebui să răspundă ferm și public.

În primul rînd, Casa Albă și Departamentul de Stat ar trebui să solicite oficial explicații României pentru neconformare. În al doilea rînd, relațiile comerciale și diplomatice ale SUA ar trebui să reflecte riscurile pe care această situație le generează pentru încrederea investitorilor. În al treilea rînd, partenerii europeni trebuie să înțeleagă că integritatea tratatelor globale privind investițiile nu poate fi subordonată preferințelor de reglementare internă ale Comisiei Europene.

În final, aspirațiile României de a adera la OECD trebuie evaluate pe baza faptelor, nu a intențiilor.

Aderarea nu poate continua fără o conformare verificată la hotărîrile internaționale obligatorii, inclusiv plata despăgubirilor datorate.
Calitatea de membru este un privilegiu, nu un drept, iar statul de drept nu este negociabil.
Impactul acestei tendințe în creștere depășește cu mult cazul României.
Este un test al faptului dacă statele mai respectă angajamentele care fac posibile piețele globale. Este un test al capacității UE de a folosi doctrine interne pentru a anula hotărîri pronunțate în baza unui cadru de tratate care susține investiții de trilioane de dolari.
Și este un test al voinței Statelor Unite de a apăra arhitectura statului de drept care își protejează companiile și îi consolidează leadershipul la nivel global.
Dacă Statele Unite nu trasează o linie clară aici, ar trebui să se aștepte ca alții să testeze această limită în alte părți” se mai arată în material.