Șefa Curții de Apel București: Kovesi a trimis un procuror la mine ca să mă preseze in dosarul Liei Vasilescu

Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, a declarat că procuroarea Elena Grecu, care la acel moment activa în cadrul DNA, ar fi venit în biroul său și i-ar fi cerut să dispună declinarea competenței dosarului cunoscut sub numele de „Fațada” către ICCJ.

Dosarul o viza pe Lia Olguța Vasilescu.

Judecătoarea susține că a refuzat solicitarea și că a cerut procuroarei să părăsească biroul.

„Scopul vizitei doamnei procuror a fost de a pretinde o soluție. Pentru mine e un moment de referință al carierei mele, nu am mai fost pusă în această ipostază, nici înainte, nici după. Doamna procuror s-a prezentat la birou și mi-a spus ce soluție trebuie să dau. Este șocant pentru un judecător care este liber. Au fost niște presiuni enorme care au continuat și a doua zi în ședința de judecată. Nevoia doamnei procuror de a obține declinarea dosarului către ÎCCJ, doamna procuror refuza să se supună deciziilor președintelui de ședință. (…) Este exclusă o astfel de intervenție din partea oricărui magistrat. Soluția se pronunță de completul de judecată. Am semnalat conducerii Curții de Apel București. O colegă m-a avertizat că voi vedea eu ce voi păți”, a spus Liana Arsenie la România Tv.

Aceasta a mai afirmat că presiunile ar fi continuat și în ședința de judecată din ziua următoare, iar ulterior procuroarea Elena Grecu ar fi cerut reacuzarea sa din dosar, invocând lipsa de competență a CAB. Judecătoarea a spus că a informat conducerea Curții de Apel despre cele întâmplate și că o colegă ar fi avertizat-o că va avea consecințe pentru această poziție.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare