spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
0 C
București

Fermierii români împotriva UE: Ne-ar face dependenți de companiile multinaționale din industria biotehnologiilor și semințelor industriale

Mai multe organizații reprezentative din agricultură, apicultură și mediu, alături de organizațiile profesionale ale amelioratorilor și producătorilor de sămânță, solicită Guvernului României și ministrului Agriculturii să mențină poziția națională de respingere a actualei propuneri de dereglementare a noilor tehnici genomice (NGT) și să voteze împotriva acordului final ce va fi analizat la Consiliul UE pe 19 decembrie 2025.

Potrivit unui comunicat al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), transmis miercuri AGERPRES, textul negociat la nivel european elimină trasabilitatea și etichetarea NGT1, permite brevetarea trăsăturilor naturale, restrânge drastic autonomia fermierilor și pune în pericol exporturile agricole către piețele terțe care nu recunosc noile tehnici genomice ca fiind echivalente cu ameliorarea convențională și le supun regimului organismelor modificate genetic.

Semnatarii avertizează că decizia ar expune România unui risc major de dependență față de companiile multinaționale din industria biotehnologiilor și semințelor industriale creând premisele unui monopol asupra accesului la materialul genetic și la sămânță, în detrimentul amelioratorilor independenți, al cercetării publice și al sectorului de ameliorare autohton reprezentat de Asociația Multiplicatorilor de Semințe și Material Săditor (AMSEM).

‘Un aspect deosebit de important este că scrisoarea este semnată împreună atât de organizațiile fermierilor comerciali, de organizațiile profesionale ale amelioratorilor și producătorilor de sămânță cât și de organizațiile micilor producători, apicultori și organizații de mediu ale societății civile. Este un demers rar întâlnit, care demonstrează gravitatea situației și consensul larg privind necesitatea protejării agriculturii și sustenabilității’, se menționează în comunicat.

De asemenea, semnatarii subliniază că nu se opun științei, cercetării sau inovării în ameliorarea plantelor, dar nu sunt de acord cu ‘dereglementări prost concepute, care elimină garanții esențiale’.

‘Ne opunem însă unei dereglementări prost concepute, care elimină garanții esențiale (trasabilitate, coexistență, responsabilități clare), extinde efectele brevetării și transferă în mod nedrept riscurile și costurile exclusiv asupra fermierilor, care rămân captivi într-un sistem controlat de deținătorii de drepturi și de accesul la materialul genetic’, au transmis reprezentanții Ecoruralis.

Organizațiile semnatare consideră că abandonarea poziției inițiale a României, fundamentată științific și aliniată practicilor internaționale, reprezintă ‘o capitulare în fața intereselor industriei biotehnologice și o trădare a intereselor agriculturii românești’.

La rândul lor, reprezentanții AMSEM afirmă că ‘este un act de sabotaj economic la adresa agriculturii românești’, care afectează nu doar fermierii, ci și întreg lanțul valoric agricol, inclusiv sectorul de ameliorare și producere a semințelor din România.

Potrivit Alianței pentru Agricultură și Cooperare, compromisul Consiliului UE lasă fermierii fără tehnologiile existente, care sunt supuse acelorași reguli ca și organismele modificate genetic.

‘În numele rezilienței ni s-au promis plante mai rezistente la secetă și dăunători, însă compromisul Consiliului UE ne lasă fără tehnologiile existente precum Clearfield și Express, încadrate direct ca NGT-2 și supuse acelorași reguli ca organismele modificate genetic, fără beneficii reale pentru fermieri, dar cu costuri mai mari și o dependență tot mai accentuată de deținătorii de brevete’, avertizează reprezentanții Alianței.

În acest context, principalele solicitări ale organizațiilor semnatare vizează restabilirea trasabilității și etichetării obligatorii în toate etapele lanțului de comercializare; interzicerea brevetării caracteristicilor genetice întâlnite în natură; revenirea la principiul ‘plantă cu plantă’, cu analiză de risc individuală pentru fiecare varietate NGT; reguli clare de coexistență pentru a proteja fermierii și apicultorii de contaminare; eliminarea restricțiilor asupra schimbului de semințe între fermieri și protejarea soiurilor locale.

‘Dacă aceste condiții nu sunt incluse în textul final, România trebuie să voteze împotrivă’, au cerut reprezentanții celor 22 de organizații care au transmis autorităților o scrisoare deschisă

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tucker Carlson: Trump va declara război Venezuelei

    Jurnalistul american Tucker Carlson, vorbind în cadrul podcastului Judging...

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației reclamă probleme la Airbus 320

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a solicitat...

    Meloni: Nu vom trimite trupe in Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat că Roma nu...

    Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

    Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur....

    Un drum esențial pentru Banatul Montan a fost finalizat

    Moș Crăciun a venit și în Caraș – Severin....

    Bruxelles-ul vrea să oblige Ucraina să cumpere majoritar armament european, nu american

    UE dorește să introducă o regulă „Cumpără active europene”...

    Articole relationate

    Categorii populare