spot_img
marți, 16 decembrie, 2025
1.5 C
București

Europarlamentarul Dan Motreanu: Proceduri mai simple și bani mai mulți pentru fermierii români

Fermierii care lucrează pământul și ne asigură hrana au nevoie de sprijin real și de timp pentru fermele lor, nu pentru hârtii. Am aprobat în plenul de la Strasbourg acordul dintre Parlamentul European și Consiliul UE privind simplificarea Politicii Agricole Comune. Am fost responsabil din partea grupului PPE pe acest dosar și m-am asigurat că agricultorii români vor beneficia de proceduri mai simple și de sume mai mari pentru dezvoltarea fermelor lor. Măsurile se vor aplica de la 1 ianuarie 2026, a anunțat europarlamentarul PNL/PPE Dan Motreanu.

CE MAI SUSȚINE DAN MOTREANU:

ℹ Acordul a fost aprobat cu o majoritatea largă – 629 de voturi pentru, 17 împotrivă și 16 abțineri.

ℹ Se va efectua un singur control la fața locului pe an pentru fiecare exploatație.

ℹ Am aprobat creșterea sprijinului pentru micii fermieri de la 50.000 la 75.000 de euro pentru creșterea competitivității fermelor lor.

ℹ Am prevăzut posibilitatea finanțării achiziției de bovine, caprine sau ovine de înaltă valoare genetică prin pilonul II.

ℹ Fermierii vor putea fi despăgubiți printr-un nou tip de plăți de criză din Pilonul II, în urma dezastrelor naturale, a fenomenelor climatice nefavorabile, epidemiilor de boli ale animalelor sau a evenimentelor catastrofale.

ℹ Acordul prevede posibilitatea recunoașterii fermelor certificate ecologic sau în conversie cu respectarea automată a anumitor condiționalități în materie de mediu și climă.

ℹ Se acordă mai multă flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea standardelor GAEC, regulile europene pe care trebuie să le respecte fermierii pentru a proteja solul, apa și mediul. Unitățile agricole certificate ecologic sau în curs de certificare sunt considerate a respecta automat majoritatea acestor cerințe, la fel și unitățile situate în situri Natura 2000.

ℹ Fermele sub 30 de hectare vor fi exceptate de la rotația și diversificarea culturii.

ℹ În ceea ce privește pășunile permanente, statele membre vor putea alege să păstreze statutul terenurilor clasificate drept arabile, chiar dacă acestea au fost utilizate ca pășuni pe termen lung. Acest lucru permite fermierilor cu pășuni cu rotație lungă, de peste cinci ani, să evite reclasificarea terenului.

ℹ Măsurile pentru simplificarea PAC vizează economii de până la 1,58 miliarde de euro anual pentru fermieri și de 210 milioane de euro pentru administrațiile naționale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    The Economist: Garanțiile de securitate pentru Ucraina sunt „de mâna a doua”

    Garanțiile de securitate pentru Ucraina, care au devenit un...

    Trump amenință companiile din UE din cauza planurilor Bruxelles-ului de a impozita corporațiile IT americane

    Administrația președintelui american Donald Trump a avertizat asupra posibilelor...

    Cartea lui Sarkozy scrisă in închisoare s-a vândut in 100.000 de exemplare in câteva zile

    Cartea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, „Jurnalul unui prizonier”,...

    Șefa de cabinet a lui Trump: Musk e un Nosferatu drogat

    Miliardarul Elon Musk este „dependent de ketamină” și seamănă...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene avertizează: Urmează război civil

    Fostul comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene și actualul ambasador...

    SUA suspendă acordul comercial tehnologic cu UK

    Statele Unite au suspendat un acord comercial tehnologic cu...

    Operațiunea secretă cu plutoniu a CIA din munții Indiei

    În 1965, CIA a instalat clandestin echipamente de informații...

    Articole relationate

    Categorii populare