Președintele CJ Dâmbovița anunță că s-a găsit o soluție de furnizare de apă potabilă în municipiul Moreni, localitate afectată de criza apei de la Barajul Paltinu

Autoritățile locale din Dâmbovița anunță, marți, că s-a găsit o soluție de furnizare de apă potabilă în municipiul Moreni, localitate afectată de criza apei de la Barajul Paltinu, astfel că se lucrează la rețeaua de apă și se montează o stație de clorinare.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a precizat, pe Facebook, că în paralel cu lucrările la infrastructură se distribuie apă potabilă către populație.

‘Împreună cu primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, facem tot ce ne stă în putere pentru ca, prin soluții alternative, să putem asigura, chiar și parțial, alimentarea cu apă. Am stat de vorbă cu oamenii și le-am spus că depunem toate eforturile pentru ca fiecare familie să aibă apă cât mai curând. La acest moment, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița realizează un bypass între rețeaua publică a municipiului Moreni și o rețea funcțională. Totodată, se montează o stație de clorinare, astfel încât, după respectarea normelor sanitare, în câteva zile să putem furniza apă populației, chiar și după un program prestabilit’, a menționat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

În Moreni, se distribuie apă în aproximativ 20 de puncte fixe și mobile, pentru ca toți locuitorii să aibă apă potabilă.

‘Suntem implicați în gestionarea situației și vom continua să facem tot ce ține de noi pentru a diminua impactul acestei probleme’, a mai spus președintele CJ Dâmbovița

Hot this week

Topics

Mai mult

    The Telegraph: Trump va intensifica presiunea asupra Kievului

    Președintele american Donald Trump ar putea intensifica presiunea asupra...

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Articole relationate

    Categorii populare