Narcisa Iorga: Să fii președintele României și să spui despre țara pe care o conduci că e coruptă e ca și când ai spune miresei tale, în fața altarului: fă, da` urâtă mai ești!

Să fii președintele României și să spui despre țara pe care o conduci că e o țară coruptă, tocmai la prima recepție pe care o organizezi de Ziua Națională, e ca și când ai spune miresei tale, în fața altarului: fă, da` urâtă mai ești!, afirmă jurnalista Narcisa Iorga pe Facebook.

CE MAI SUSȚINE NARCISA IORGA:

Tocmai când mă pregăteam să scriu că, după părerea mea, astăzi, au punctat foarte mult, atât premierul Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan…

1. Premierul Bolojan s-a dus la Alba Iulia tocmai pentru a primi toate zoaiele pregătite special pentru oricine ar fi reprezentat acolo Guvernul. Dacă a avut o strategie pentru a pune într-o lumină cât se poate de proastă pe susținătorii lui Simion și Georgescu, a fost o strategie foarte bună. I-a ieșit. Am scris și mai devreme: este inadmisibil ca de Ziua Națională, să huidui și să arunci cu scuipat, când se depun coroane în memoria eroilor și când se intonează imnul. Fă mitinguri de protest în fața Guvernului și strigă cât poți, dar nu fluieri imnul de stat de 1 Decembrie. Nu huidui la sărbătoare, decât dacă ești foarte prost crescut. Prin această atitudine, opozanții Guvernului nu câștigă adepți din rândul nehotărâților, al dezamăgiților, al oamenilor cumsecade. Îi vor întărâta și mai tare pe radicalii lor. Dacă asta vor, atunci e în regulă. Cu ei vor rămâne.

2. Președintele Dan a stat două ore printre oameni, după parada de la Arcul de Triumf, astfel oferindu-le un fel de consolare pentru faptul că au fost ținuți departe de epicentrul paradei. Spectatorii au fost duși la 1 km de tribuna oficială și de Arcul de Triumf, tocmai pentru a preîntâmpina manifestările cu huiduieli și fluierături din timpul ceremoniei. Nicușor Dan mi s-a părut sincer bucuros că se afla în mijlocul oamenilor și, în mod clar, mult mai puțin încorsetat de protocol. Se simțea bine, s-a văzut.

Fraților, dar când i-am auzit discursul la recepția pe care a dat-o la Cotroceni…

După ce a spus că ”România este o țară coruptă”, a venit și cu detalii: ”în ultimele luni, nu am văzut corupție la vârful statului român”. Cu alte cuvinte, noi, ăștia mici de respirăm greu, suntem cei care facem România coruptă. Nu ăia care conduc România de 35 de ani încoace. Nu ăia care ocupă funcții publice pentru care nu au nicio pregătire, dar atârnă de niște sfori prin care sunt manevrați, ba de lideri politici, ba de sistem.

Ce să zic?! A mai trecut o zi. Națională.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare